Scădere de 30% a comenzilor la export?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scădere de 30% a comenzilor la export?

Economie 12 Noiembrie 2008 / 00:00 489 accesări

Criza financiară va reduce cu 10 - 30% comenzile la export pentru sfîrşitul anului şi va afecta totodată contractele care ar putea fi încheiate pentru 2009, printre cele mai expuse domenii fiind cel textil, metalurgic, componente şi accesorii auto şi producţie de maşini, estimează Consiliul de Export. Alte domenii care ar putea fi afectate de reducerea cererilor sînt cel al mobilei, al articolelor de sticlărie şi bunurilor de consum. Pe lista efectelor crizei asupra firmelor exportatoare româneşti se mai numără creşterea dobînzilor pentru creditele în derulare şi pentru împrumuturile destinate finanţării proiectelor de investiţii. \"Multe firme renunţă la accesarea programelor de creştere a competitivităţii produselor industriale şi agricole, programe finanţate de la bugetul de stat şi din fonduri comunitare\", se precizează într-un comunicat al Consiliului de Export. Reprezentanţii sectorului privat din cadrul Consiliului de Export au identificat principalele influenţe ale crizei financiare internaţionale asupra activităţii de export şi au propus, totodată, o serie de măsuri de diminuare a acestor efecte, care urmează să fie prezentate Guvernului şi Băncii Naţionale, se arată într-un comunicat al organizaţiei. Printre propunerile exportatorilor se numără asigurarea din fonduri de la stat pentru anul 2009 a unui buget de 55 de milioane de lei pentru programul de promovare a exportului, aşa cum a solicitat Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL).

Taguri articol


12