Scăderea bursei, prelungită şi în prima parte a lui 2009!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scăderea bursei, prelungită şi în prima parte a lui 2009!?

Economie 31 Decembrie 2008 / 00:00 593 accesări

Brokerii cred că Bursa de la Bucureşti îşi va continua şi în 2009 episoadele de scădere a preţurilor la acţiuni, deşi sînt voci care spun că 2008 poate fi considerat, pe drept, anul cel mai greu pentru BVB, după reînfiinţarea din 1995. Influenţată de contextul mondial dificil, Bursa va afişa şi în prima parte a anului viitor cotaţii şi mai reduse decît cele din lunile negre ale lui 2008 pentru acţiunile rulate, căci criza se va resimţi în economia productivă. Problemele cu care s-au confruntat bursele internaţionale au redus vizibil interesul pentru acţiunile din România, astfel că retragerea investitorilor străini a avut ca efect scăderea constantă a cotaţiilor. Potrivit datelor disponibile pe site-ul BVB, începînd cu anul 2000, doar în 2001 şi în 2008, străinii au fost vînzători neţi. Aceştia au fost singurii ani în care indicele general al pieţei a scăzut. În 2001, cînd nerezidenţii au scos de la Bursă 8 milioane lei (2,8 milioane euro), indicele general a scăzut cu 4,84%. În acest an, cînd acelaşi indice a scăzut cu 70,38% (de 17 ori mai mult decît în 2001), străinii au retras de la Bursă, numai în primele 11 luni, 155,2 milioane lei (41,1 milioane euro). Retragerile masive ale investitorilor străini au împins în jos cotaţiile, astfel că nicio acţiune nu a încheiat anul la un preţ mai mare faţă de anul trecut. Cotaţiile primelor zece acţiuni în funcţie de lichiditate au scăzut în medie cu 70,47%, în timp ce titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au pierdut 84% din valorile din 2007, anulînd tot cîştigul înregistrat în ultimii patru ani. Declinul pieţei înseamnă la nivelul capitalizării o pierdere de 58,8 miliarde lei (17,7 miliarde euro). Valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la BVB a scăzut de la începutul anului de la 85,9 miliarde lei (24,6 miliarde euro), la 27,1 miliarde lei (6,9 miliarde euro). Corecţii la nivelul preţurilor au înregistrat şi acţiunile companiilor listate pe piaţa Rasdaq, unde cotaţiile au scăzut în medie cu 55,25%, ceea ce, la nivelul capitalizării, a însemnat un minus de 12,3 miliarde lei (3,9 miliarde euro). Valoarea de piaţă a companiilor s-a diminuat de la 24,4 miliarde lei (6,9 miliarde euro) la 12,1 miliarde lei (3 miliarde euro).

Minime bursiere aşteptate în trimestrul I

Intermediarii din piaţa de capital sînt rezervaţi în privinţa unei reveniri semnificative în 2009 a Bursei de la Bucureşti. Majoritatea brokerilor consideră că piaţa încă nu a atins minimele, acestea urmînd să fie înregistrate pînă la jumătatea anului viitor. Dan Rusu, analist şef la BT Securities, afirmă că 2009 va fi anul în care recesiunea se va propaga tot mai adînc de la sectorul financiar la toate celelalte sectoare ale economiei. \"Cred că vom mai vedea în primul trimestru al următorului an un ultim val de scăderi, care va aduce noi minime. Abia apoi ne aşteptăm la reveniri pe piaţa locală, dar şi pe cele internaţionale, creşteri susţinute care să readucă optimismul în rîndurile investitorilor. Prin a doua jumătate a anului vom vedea bursa dînd semnale favorabile pentru investitori. Acesta va fi, probabil, momentul optim de constituire a unui portofoliu, mizînd pe companiile listate, care au resursele necesare să depăşească criza\", a declarat Rusu. Punctul culminant al crizei a fost în octombrie, cînd volatilitatea foarte ridicată a marcat bursa locală, investitorii reacţionînd mai virulent la scăderile pieţelor externe. Vînzările agresive au dus de trei ori la oprirea temporară a şedinţei de tranzacţionare, întrucît cotaţiile celor mai lichide zece acţiuni au scăzut cu aproape 12%. Atît Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), cît şi Ministerul Economiei şi Finanţelor au încercat să tempereze trendul puternic descendent al pieţei de capital, prin măsuri fiscale şi reducerea comisioanelor. Guvernul a decis, în luna octombrie, ca profiturile realizate din investiţiile bursiere să nu fie impozitate în 2009, investitorii avînd posibilitatea să reporteze în 2010 pierderile rezultate în 2009, cu scopul reducerii valorii impozitului pe profit. În acelaşi timp, CNVM a renunţat, pentru trei luni, respectiv pînă la finalul anului, la preceperea comisionului de tranzacţionare. Comisia nu a mai cerut comision nici la ofertele publice pentru listare (IPO), însă aceasta nu a adus alte companii la Bursă.

Taguri articol


12