Scăderea morbidităţii prin boli cronice cu 1% duce la creşterea Produsului Intern Brut (PIB) cu 5% şi a investiţiilor interne cu 9%, astfel că medicina de familie trebuie să fie bine finanţată, a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. “Medicina de familie are o responsabilitate socială, pentru că, dincolo de actele medicale propriu-zise, influenţează starea de sănătate a comunităţii”, a spus prof. univ. dr. Astărăstoae, adăugând că, pentru a-şi îndeplini această responsabilitate, medicii de familie trebuie să aibă autoritatea şi finanţarea corespunzătoare. El a mai arătat că sănătatea trebuie să existe în toate politicile, enumerându-le pe cele de dezvoltare economică, mediu, educaţie, utilizarea forţei de muncă, pentru că prin sănătate se realizează creştere economică.