Consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu face, într-un articol publicat recent, o afirmaţie foarte puternică: „Între piesele vechi, interpretate de actori noi, se numără şi speranţa bunăstării asigurate prin scăderea preţurilor. O absurditate. Fără îndoială că nu avem de ce să dorim să scadă preţurile. Important este ca ele să crească mai încet. Să avem, deci, o inflaţie mică“. Cum nu precizează că ar fi o părere proprie, putem presupune că Vasilescu vorbeşte în numele băncii centrale. De aici şi problema, comentează analistul Florin Cîţu, care este cât se poate de şocat de „uşurinţa cu care BNR prezintă scăderea preţurilor ca pe o absurditate“, mai ales că în articol nu se oferă nicio justificare. „Ce să înţeleagă restul populaţiei? Chiar este aşa de absurd să ne dorim ca preţurile să scadă? Să presupunem că România beneficiază de un şoc de productivitate, care face să crească oferta din economie. Altfel spus, aceeaşi combinaţie de forţă de muncă şi capital produce mai mult. Pe lângă creşterea ofertei, economia are şi costuri mai mici. Producţia mai mare şi mai ieftină duce la scăderea preţurilor, fără a afecta salariile. Altfel spus, puterea noastră de cumpărare va spori. E doar un exemplu, în care salariile ţin pasul cu economia. În acest caz, dacă BNR forţează creşterea preţurilor, nu face decât să destabilizeze economia“, notează Cîţu. Ce se întâmplă, însă, când salariile nu sunt pe aceeaşi linie cu inflaţia redusă? „Intervenţia Guvernului prin reglementări (salariu minim, taxe, impozite etc.) îngreunează ajustarea lefurilor cu inflaţia, atât în criză, cât şi în perioadele de boom. În plus, politica monetară implementată discreţionar şi care urmăreşte mai multe ţinte (inflaţie, curs) poate afecta, la rândul ei, economia. E nevoie de mai multă transparenţă a deciziilor şi de o voce oficială care să explice de ce scăderea preţurilor este o absurditate şi, mai ales, de ce nu este compatibilă cu echilibrul economiei pe termen lung“, conchide Florin Cîţu.