3,5 milioane de persoane (în creştere cu jumătate de milion - n.r.) vor beneficia, începînd de astăzi, de medicamente compensate cu 90%, plafonul fiind majorat, la iniţiativa ministrului Sănătăţii, dr. Ion Bazac, de la 600 la 700 de lei. Astfel, pensionari vor putea beneficia de aceste medicamente, în limita a 300 de lei pe reţetă. Tot începînd de astăzi, preţul gazelor naturale va scădea cu 5%, iar cel al electricităţii va fi redus pentru consumatorii eligibili (firme - n.r.), Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) analizând încă dacă este posibilă diminuarea tarifelor şi la energia electrică şi pentru populaţie. „Ca urmare a scăderii consumului de energie electrică şi gaze naturale în primele luni ale anului, o serie de unităţi producătoare cu costuri mari nu mai sînt utilizate sau a fost redusă producţia. De asemenea, aşteptăm reducerea preţurilor la gazele naturale importate direct. Efectele celor două tendinţe ar putea conduce la menţinerea sau chiar scăderea preţurilor la energie electrică şi gaze, însă decizia revine ANRE”, a declarat, ieri, directorul de politici energetice în Ministerul Economiei, Alexandru Săndulescu.
Noile reglementări privind serviciile de roaming care ieftinesc mesajele text şi traficul de date în roaming pe teritoriul celor 27 de state membre UE, reducînd facturile clienţilor pe roaming cu pînă la 60% intră în vigoare tot de astăzi. Menţionăm că regulamentul privind serviciile de roaming în UE, a fost propus de Comisia Europeană în luna septembrie a anului trecut şi avizat de Parlamentul European în aprilie 2009.
1 iulie este şi data la care expiră perioada de graţie acordată pentru epuizarea stocurilor de pachete de ţigări fără avertismente, Ministerul Sănătăţii precizînd că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atenţionat asupra importanţei modului de inscripţionare.
Tot începînd de astăzi devine operaţional şi sistemul de verificare a datelor cu caracter personal în timp real de către oficiile consulare româneşti din străinătate. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţa, la 26 mai, că a iniţiat un proiect pentru a crea un sistem informatizat care să permită confirmarea identităţii şi emiterea în timp real a documentelor cerute de românii din străinătate la secţiile consulare ale misiunilor diplomatice şi oficiile consulare ale României. MAE preciza, la acea dată, că va colabora cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cu alte instituţii, pentru instalarea unui sistem care să permită personalului consular să verifice în timp real identitatea persoanelor şi datele privitoare la identitate, situaţia documentelor de călătorie, starea civilă, înregistrările în cazierul judiciar şi dreptul de conducere a autovehiculelor, aflate în gestiunea instituţiilor subordonate MAI.