Scafandrul Ispas a murit înecat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scafandrul Ispas a murit înecat

Eveniment 15 Decembrie 2010 / 00:00 3070 accesări

MOARTE VIOLENTĂ. Medicii legişti au efectuat, ieri, necropsia cadavrului găsit luni dimineaţă, în sala maşini a epavei navei Medy. Din păcate, din cauza stării avansate de putrefacţie a cadavrului, cadrele medicale nu au putut stabili cu exactitate cauzele morţii. „A fost o moarte violentă, cel mai probabil provocată de o asfixie mecanică prin înec. Am recoltat probe biologice pe care le-am trimis la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ pentru a putea afla cu exactitate cauzele care au dus la decesul scafandrului“, a declarat medicul legist Mihai Onciu, din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa. Anchetatorii spun că, în prezent, aşteaptă rezultatul analizelor pentru a putea reface ultimele clipe din viaţa locotenentului Cătălin Valeriu Ispas. Specialiştii spun că este posibil ca scafandrul să îşi fi pierdut cunoştinţa din cauza intoxicaţiei organismului cu azot, cunoscuta „beţie a adâncurilor“, o reacţie care apare la scufundări de mare adâncime. În acelaşi timp, anchetatorii au luat în calcul şi posibilitatea ca Ispas să fi găsit o pungă de aer în interiorul navei, să-şi fi scos masca şi, în timp ce respira aerul din interior, să se fi intoxicat cu monoxid de carbon. Ultima variantă se referă la o criză de panică a scafandrului cauzată de faptul că a rămas blocat în interiorul sălii maşini. O probă importantă în acest caz o reprezintă înregistrarea video efectuată chiar de Cătălin Ispas, camera video cu care cei doi scafandri dispăruţi au coborât în adâncuri fiind găsită asupra sa.

LACRIMI. Cu sufletele sfâşiate de durere, rudele acuză autorităţile că au stat nepăsătoare şi că au lăsat cu bună ştiinţă să se întâmple această tragedie. „Chemaţi-l pe Unciuleanu, care mi l-a băgat acolo! Care mi l-a omorât! Unciuleanu la puşcărie! Acolo să se ducă! Acolo să se ducă şi Mezei şi Brânză, care au zis că nu-i un caz important. Mi-au omorât copilul! Floarea mea de 27 de ani! A trebuit să vină turcii să-l scoată. De ce?“, s-a plâns Camelia Ispas, mama scafandrului găsit mort. Cei care i-au fost camarazi, colegi şi prieteni îşi pot lua rămas bun de la lt. Cătălin Valeriu Ispas astăzi, 15 decembrie, începând cu ora 10.00, la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa. Ofiţerul va fi înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul din Eforie Nord.

REMEMBER. Cei doi scafandri dispăruţi pe 9 septembrie, Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas, lucrau în baza unor contracte de colaborare pentru SC Hunter`s Company SRL. Din declaraţiile echipajului care i-a însoţit pe scafandri a reieşit că cei doi bărbaţi care au dispărut au intrat în apă în jurul orei 18.00, după ce au vizionat înregistrarea făcută de colegii lor care coborâseră cu doar câteva zeci de minute înainte la epavă. După jumătate de oră, unul dintre scafandrii rămaşi la suprafaţă a intrat în apă, întrucât îşi făcea griji pentru colegii lui. El a ieşit la suprafaţă după doar câteva minute şi a transmis echipajului că a văzut bule de aer şi că, cel mai probabil, scafandrii stau la decompresie. Pentru că nici după timpii de decompresiune cei doi scafandri nu au ieşit la suprafaţă, echipajul a alertat autorităţile. Cargoul „Medy“, sub pavilion Turcia, s-a scufundat pe 1 septembrie, la ora 12.50, la aproape şase mile marine de digul de larg al Portului Constanţa, travers cu Cap Tuzla.

Taguri articol


12