Scaleţchi, judecat pentru că a refuzat analizele la sânge

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prins cu o alcoolemie de 0,85mg/l

Scaleţchi, judecat pentru că a refuzat analizele la sânge

Eveniment 15 Septembrie 2010 / 00:00 1387 accesări

Fostul preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), Florentin Scaleţchi, a fost deferit justiţiei într-un dosar în care este acuzat că a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), după ce a fost prins cu o alcoolemie de 0,84 mg/l. Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 14 mai 2008, în jurul orei 01.40, poliţiştii l-au oprit pe Scaleţchi în Piaţa Charles de Gaulle şi l-au testat cu alcootestul, care a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a refuzat să-i însoţească pe poliţiştii rutieri la INML pentru a i se recolta probe biologice de sânge, pe motiv că el este o persoană publică şi că astfel ar putea intra în atenţia presei. Oamenii legii au încheiat, la acel moment, un proces-verbal de constatare, iar Scaleţchi a refuzat să-l semneze. Ulterior, chemat la audieri de procuror, Scaleţchi a recunoscut că a circulat cu maşina după ce ar fi băut o bere. El a declarat că a fost nevoit să se urce la volan întrucât soţia sa l-a rugat să meargă la o farmacie pentru a cumpăra nişte medicamente, fiica sa fiind foarte bolnavă. Procurorii spun, în actul de inculpare, că Scaleţchi a minţit că a fost la o farmacie cu program non-stop de lângă Piaţa Dorobanţilor, de unde a cumpărat Nolicin, Nurofen şi Augmentin. Declaraţia lui a fost contrazisă de conducerea unităţii farmaceutice, care a comunicat că, în noaptea respectivă, între orele 00.00 - 01.40, nu a vândut niciunul dintre medicamentele menţionate de Scaleţchi. Dosarul a fost trimis, ieri, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1. Florentin Scaleţchi nu este la primul conflict cu legea penală. În octombrie 2008, el a fost condamat la şase ani de închisoare pentru acte de corupţie. Coform anchetatorilor, în 2005, Acaleţchi a pretins de la o persoană, care ulterior l-a denunţat, suma de 20.000 de euro. Scaleţchi ar fi primit, în trei tranşe, echivalentul acestei sume, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asupra cărora s-a lăudat că are influenţă. Scaleţchi i-a promis denunţătorului că îi va obţine reducerea pedepsei primită de la instanţa într-un dosar penal.

Taguri articol


12