Dincolo de iresponsabilitatea sa strigătoare la cer, din punct de vedere politic şi economic, actualul guvern dovedeşte că mai este în stare şi de unele scamatorii. O parte dintre ele lasă impresia că ar fi involuntare, dar cu atât mai ridicole, altele sunt jalnice de-a binelea, însă câteva sunt evident şmechereşti. Oricum, bulibăşeala administrativă rămâne generală, ba chiar întreţinută cu premeditare, în unele cazuri, pentru a se putea ascunde mai bine manevrele sau manipulările!
Începutul restructurării funcţionarilor publici, indiferent dacă sunt guvernamentali sau nu, precum şi reducerea posturilor bugetarilor, în general, au scos la iveală două aspecte. Pe de o parte, imaginaţia miniştrilor sau a secretarilor de stat, împreună cu alţi factori de decizie, oricare ar fi ei, a atins culmea ingeniozităţii. Dacă sunt daţi afară mai mulţi directori, de pildă, imediat se înfiinţează, ca prin minune, o \"agenţie\" sau o \"comisie\"... Ca să nu mai adaug că faimosul nepotism ori pilele de partid fac ravagii în cazul actualelor concedieri! Pe de altă parte, puţină lume a remarcat, iar guvernul se preface că nu ştie, faptul că funcţionarul public este inamovibil prin lege, adică nu poate fi dat afară. Această situaţie absurdă va necesita o ordonanţă de urgenţă cu efect retroactiv, ceea ce va încălca Constituţia. E bine, nu!?
\"Mercurialul\" lui Videanu este alt exemplu stupid. Pe lângă faptul că nu poţi plafona preţurile, ca pe vremea comunismului, fiindcă piaţa liberă este ca un organism viu care se reglează singur, la ce îmi foloseşte mie, să zicem, ca bucureştean sau constănţean, să aflu că roşiile, cartofii şi păstârnacul sunt mai ieftine la Cluj ori Baia Mare!? Dacă mă urc în avion, mă costă cât nu face, dacă iau trenul, pierd două zile, iar dacă plec cu maşina personală risc vreun accident... În aceeaşi categorie intră şi iniţiativa Elenei Udrea de a plimba pensionarii în jurul capitalei, cu autobuzul, pe la mânăstiri sau locuri istorice diverse. Însă aici avem două variante: ori risipeşti bani publici, deoarece în schimbul costurilor acestui proiect puteai să le oferi bătrânilor câte un pachet cu alimente de bază, măcar o dată pe lună, cum se mai face şi în alte oraşe, ori vrei să candidezi la funcţia de primar general, deşi încă nu recunoşti, şi iniţiativa respectivă are scop electoral! Dar mai am multe alte exemple asemănătoare, pe care le voi pomeni la momentul potrivit...