ATACAŢI ÎN PARCARE. Poliţiştii constănţeni se află în alertă pentru prinderea unor indivizi care, în noaptea de marţi spre miercuri, au atacat, în plină stradă, un om de afaceri constănţean şi pe nepotul acestuia. Oamenii legii spun că cei trei agresori şi-au aşteptat victimele în parcarea restaurantului „Dobrogea”. În momentul în care Iancu Dumitru, de 32 de ani, administratorul localului, şi unchiul acestuia, Constantin Mihai, de 60 de ani, acţionar în cadrul unei alte societăţi, au ajuns la autoturism, cei trei atacatori, care purtau şepci trase mult peste feţe, s-au apropiat de ei. Unul dintre indivizi l-a întrebat pe Iancu Dumitru dacă îl cheamă George, după care l-a izbit fulgerător cu pumnul în figură, doborându-l la pământ. Apoi, cei trei agresori au tăbărât pe Constantin Mihai cu pumnii şi picioarele. „Prima dată m-au lovit peste picioare, apoi în cap. În urma agresiunii mi-au rupt coastele şi mi-au spart patru dinţi”, a povestit Constantin Mihai. După ce şi-a revenit din lovitura încasată, Iancu Dumitru a deschis portiera maşinii, a scos din torpedou un pistol cu aer comprimat şi a tras două focuri de armă în plan vertical, punându-i pe fugă pe cei trei agresori. Apoi a apelat linia unică 112 şi a cerut ajutorul oamenilor legii. Iancu Dumitru şi Constantin Mihai au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde au primit îngrijiri medicale.
CERC DE SUSPECŢI. Oamenii legii spun că au deja un cerc de suspecţi. „După agresiune, cei trei indivizi au traversat bulevardul Alexandru Lăpuşneanu şi s-au făcut nevăzuţi printre blocurile din cartierul Tomis Nord. Am audiat mai multe persoane, dar până acum nu am reuşit să-i identificăm pe agresori. Continuăm ancheta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe”, a declarat cms. şef Costel Stamat, adjunctul şefului Secţiei 2 Poliţie. Oamenii legii spun că Iancu Dumitru deţine în mod legal arma folosită. Constantin Mihai crede că în spatele reglării de conturi se află un viitor partener de afaceri. „Era întuneric, dar am zărit faţa unuia dintre ei. Semăna cu Răzvan Dumitrache, un viitor asociat, care vrea să cumpere acţiuni în societatea mea. Se pare că are o problemă cu mine. Am auzit despre el că ar face parte din lumea interlopă”, a declarat Constantin Mihai. Poliţiştii Secţiei 2 continuă ancheta în vederea identificării şi reţinerii celor trei indivizi.