Scandal de proporții la TVR! Se cere demisia directorului general

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandal de proporții la TVR! Se cere demisia directorului general

Social 25 Iulie 2018 / 13:24 800 accesări

Sorin Ilieșiu, îi transmite o scrisoare deschisă liderului PSD, Liviu Dragnea, prin care îi solicită să intervină în scandalul din TVR.

Ilieșiu îi cere lui Dragnea, printr-o scrisoare deschisă, să o convingă pe Doina Gradea, președintele TVR, să nu scoată din grilă emisiunea ”Starea Nației”:

”Fac apel la dvs să o convingeți pe d-na Gradea, desemnată de PSD în conducerea TVR, să inițieze AZI în Comitetul Director pe care-l conduce, abrogarea deciziei interzicerii pe nedrept a emisiunii „Starea Nației”.

Dacă d-na Gradea nu se va conforma, vă solict să-i cereți demisia, având în vedere deciziile ilegale și nedrepte pe care le-a luat, precum și numeroasele scandaluri de presă în care a fost implicată în doar patru luni de când a devenit președinte director general:

1) Scandalul “Cap de porc” și limbajul d-nei Gradea de o vulgaritate inimaginabilă chiar și „la ușa cortului”.

2). Scandalul audierii d-nei Gradea în Parlament fără nicio întrebare și fără niciun răspuns, performanță demnă de Absurdistan.

3). Scandalul Festivalului-Concurs Eurovision 2018, unde Cipru s-a clasat pe locul 2, Rep.Moldova pe locul 10, iar România nici măcar pe locul 26, acest eșec al României prezidat de d-na Gradea — „dedicat” Centenarului Marii Uniri a Românilor? —, fiind vizionat de sute de milioane de telespectatori de pe toate continentele.

4). Scandalul interzicerii pe nedrept la TVR a celei mai iubite emisiuni a Televiziunii Române: „Starea Nației” realizată de d-l Dragoș Pătraru.

5). Scandalul amenințărilor și a denunțului calomnios la adresa unui membru incomod din conducerea TVR, d-na Nagy Debreczeni Hajnalka, a tentativei de înlăturare a dânsei din Consiliu, precum și a acreditării ideii că prezența dânsei la ședințele Consiliului riscă să atragă nulitatea hotărârilor din respectivele ședințe, și, implicit, a încercării de a ne determina pe noi, ceilalți membri ai Consiliului, să respingem prezența colegei noastre fiind avertizați asupra riscului nulității hotărârilor Consiliului dacă ar participa la vot și colega noastră.

Semnează: Prof. univ. dr. Sorin Ilieșiu, membru al Consiliului de Administrație al TVR, fost senator PSD, membru în Comisia pentru Cultură și Media în Senatul României între anii 2016-2012 ”

Taguri articol


12