Tânărul în vârstă de 28 de ani din comuna Cumpăna, care a fost înjunghiat luni seară de tatăl său, se simte bine. “Pacientul a fost operat de urgenţă şi a rămas internat în Clinica de Chirurgie. Starea lui de sănătate este stabilă acum”, a declarat, ieri după-amiază, dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Medicii legişti care l-au consultat pe Marian Chelbea au constatat că rana suferită de acesta nu i-a pus viaţa în pericol. Încadrarea juridică a faptei urmează să se facă în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de victimă. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc altercaţia dintre Marian Chelbea şi tatăl său. Amintim că o ceartă în familie s-ar fi putut sfârşi tragic luni seară, după ce un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna constănţeană Cumpăna, şi-a înjunghiat fiul. Oamenii legii spun că scandalul a izbucnit în bucătăria apartamentului în care familia Chelbea locuieşte, după ce tatăl i-a reproşat băiatului că nu vrea să se lase de fumat, deşi ţigările s-au scumpit din nou. Enervat la culme de remarca părintelui său, Marian Chelbea, în vârstă de 28 de ani, s-a ridicat de la masă, s-a îndreptat spre el şi l-a lovit fulgerător cu pumnii în figură, doborându-l la pământ. Potrivit anchetatorilor, după ce s-a dezmeticit din loviturile încasate, Gheorghe Chelbea a pus mâna pe un cuţit şi, fără să stea pe gânduri, l-a înjunghiat pe Marian Chelbea în zona omoplatului stâng. Încăierarea a continuat în holul casei, cei doi fiind despărţiţi, într-un final, de rudele care au apelat imediat linia unică 112 şi au cerut ajutorul poliţiştilor din Cumpăna. Marian Chelbea a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în vreme ce tatăl lui a fost escortat la postul de poliţie din Cumpăna pentru audieri. Bărbatul este cercetat în libertate pentru vătămare corporală.