Scandal în finala pentru bronz la lupte libere, categoria 65 de kilograme

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro

Scandal în finala pentru bronz la lupte libere, categoria 65 de kilograme

Sport 21 August 2016 / 23:31 971 accesări

În ultima zi de întreceri, a 16-a, de la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro au fost decernate 12 de medalii olimpice de aur, în total fiind acordate 307 medalii de aur. Danemarca a câştigat în premieră medalia de aur la handbal masculin, SUA şi-a continuat supremaţia la baschet masculin, iar Brazilia a obţinut pentru a treia oară titlul olimpic la volei masculin,

A XXXI-a ediţie a JO a consemnat, din păcate, şi scene mai puţin întâlnite la finalul întâlnirii de lupte libere dintre mongolul Mandakhnaran Ganzorig şi uzbekul Ikhtiyor Navruzov. În ultimul minut al finalei pentru medalia de bronz la categoria 65 de kilograme, luptătorul mongol a evitat contactul, alergând pe saltea, pentru a-l evita pe uzbek. Arbitrul l-a penalizat pe Ganzorig şi acesta a pierdut confruntarea, dar antrenorii mongolului, care au sărbătorit câteva momente presupusul succes, nu au observat sancţiunea dictată de arbitru şi au considerat că sportivul lor a fost dezavantajat, astfel că s-au dezbrăcat în chiloţi în faţa oficialilor!

Rezultatele înregistrate în finalele sporturilor de echipă în ultima zi -

HANDBAL MASCULIN - Finala mică: GERMANIA - Polonia 31-25; Finala mare: Franţa - DANEMARCA 26-28.

BASCHET MASCULIN - Finala mică: SPANIA - Australia 89-88; Finala mare: SUA - Serbia 96-66.

VOLEI MASCULIN - Finala mică: SUA - Rusia 3:2; Finala mare: Italia - BRAZILIA 0:3.

Medaliaţii olimpici din a 16-a zi a competiţiei de la Rio au fost -

ATLETISM - maraton masculin - 1. Eliud Kipchoge (Kenya), 2. Feyisa Lelisa (Etiopia) (Etiopia), 3. Galen Rupp (SUA).

BASCHET - masculin - 1. SUA, 2. Serbia, 3. Spania.

BOX - categoria 75 kg feminin - 1. Claressa Shields (SUA), 2. Nouchka Fontijn (Olanda), 3. Dariga Shakimova (Kazakhstan) şi Li Qian (China).

categoria 52 kg masculin - 1. Shakhobidin Zoirov (Uzbekistan), 2. Mikhail Aloian (Rusia), 3. Yoel Finol (Venezuela) şi Hu Jianguan (China).

categoria 64 kg masculin - 1. Fazliddin Gaibnazarov (Uzbekistan), 2. Lorenzo Sotomayor Collazo (Azerbaidjan), 3. Vitaly Dunaytsev (Rusia) şi Artem Harutyunyan (Germania).

categoria +91 kg masculin - 1. Tony Yoka (Franţa), 2. Joe Joyce (Marea Britanie), 3. Filip Hrgovic (Croaţia) şi Ivan Dychko (Kazakhstan).

CICLISM - mountain-bike masculin - 1. Nino Schurter (Elveţia), 2. Jaroslav Kulhavy (Cehia), 3. Carlos Coloma Nicolas (Spania).

GIMNASTICĂ RITMICĂ - ansambluri - 1. Rusia, 2. Spania, 3. Bulgaria.

HANDBAL - masculin - 1. Danemarca, 2. Franţa, 3. Germania.

LUPTE LIBERE - 65 kg masculin - 1. Soslan Ramonov (Rusia), 2. Toghrul Asgarov (Azerbaidjan), 3. Frank Chamizo (Italia) şi Ikhtiyor Navruzov (Uzbekistan).

97 kg masculin - 1. Kyle Snyder (SUA), 2. Khetag Gazyumov (Azerbaidjan), 3. ALBERT SARITOV (România) şi Magomed Ibragimov (Uzbekistan).

VOLEI - masculin - 1. Brazilia, 2. Italia, 3. SUA.



12