Scandal în toată regula pentru parcul eolian de la Cogealac

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandal în toată regula pentru parcul eolian de la Cogealac

Eveniment 13 Iulie 2009 / 00:00 5998 accesări

Primarul comunei Cogealac, Cati Hristu, riscă să declanşeze un adevărat război civil în comunitate. Scînteia conflictului a plecat, conform spuselor mai multor locuitori din comună, de la faptul că primarul, cu ajutorul majorităţii consilierilor locali (PNTCD, PD-L şi o parte a celor de la PNL), încearcă din răsputeri să împiedice derularea unei investiţii pe teritoriul comunei, care poate aduce la bugetul local venituri de sute de milioane de lei. Povestea pleacă din 2006, cînd SC Ovidiu Development SRL a încheiat un acord scris cu Primăria Cogealac pentru dezvoltarea unui parc eolian, întreprinzînd demersurile pentru dezvoltatorul investiţiei, CEZ România. După obţinerea avizului, SC Ovidiu Development SRL a demarat toate procedurile necesare pentru derularea proiectului, încheind contracte cu 93 de persoane în vederea amplasării pe terenurile lor a 100 de turbine eoliene. Cu toată documentaţia, SC Ovidiu Development SRL s-a adresat Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), pentru a obţine certificatul de urbanism. După alegerile locale, noul primar, Cati Hristu, şi Consiliul Local proaspăt instalat au retras avizul pe care autoritatea locală îl acordase SC Ovidiu Development SRL. Fără acest aviz, CJC nu poate elibera autorizaţia de construcţie, drept urmare, investiţia stagnează. Revoltaţi de piedicile puse de autorităţile locale, cei 93 de locuitori din Cogealac au înaintat un memoriu către Preşedinţia României, Cancelaria Primului ministru, prefectului judeţului Constanţa şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa. În memoriu se arată că, „în calitate de proprietari de terenuri din extravilanul localităţii comunei Cogealac, cetăţenii nu mai suportă abuzurile din partea primarului Cati Hristu şi viceprimarului comunei Cogealac, precum şi cu camarila acestor două persoane care conduc destinele comunei Cogealac şi ale locuitorilor acestei comune după bunul lor plac şi după propriile interese. Ne confruntăm în mod continuu cu modalitatea ilegală în care primarul comunei Cogealac, viceprimarul şi anturajul acestora au înţeles să practice o politică a propriilor interese materiale, în detrimentul interesului comunei Cogealac, al locuitorilor acestei comunităţi şi, nu în ultimul rînd, al României”. Cetăţenii spun că au încheiat contracte conform cărora urmau să beneficieze de 1.800 de euro/an pentru ocuparea terenurilor.

Oameni revoltaţi!

Proprietarii terenurilor cesionate pentru parcul eolian susţin că dinspre “Primăria lui Hristu” vin tot felul de informaţii menite să îi determine să renunţe la contractele cu SC Ovidiu Development SRL şi să semneze cu o firmă agreată de Primărie. „Sînt foarte mulţi bani pentru noi, pe care i-am putea lua dacă primarul şi o parte a consilierilor locali i-ar lăsa pe cei de la SC Ovidiu Development SRL să-şi desfăşoare activitatea. Cum investiţia a fost îngreunată, sîntem nevoiţi să ne adresăm autorităţilor statului, pentru că autoritatea locală împiedică derularea unui contract comercial civil între două părţi. Ce interes au oare primarul şi consilierii săi?”, s-a întrebat retoric Romulus Băsceanu, de 62 de ani. La fel de revoltat s-a arătat şi Dumitru Funda, care a spus că, deşi nu are contract cu SC Ovidiu Development SRL, susţine cauza oamenilor din comună. „Eu am o societate care lucrează peste 700 de hectare de teren agricol. Pe aceste terenuri urmează să fie fie construit parcul eolian dezvoltat de SC Ovidiu Development SRL, prin firma cehă CEZ. Personal, sînt interesat să se construiască acest parc pentru că îneamnă bani la bugetul local şi investiţii în comună. Uitaţi-vă la Fîntînele, acolo unde CEZ construieşte un parc similar. Dintr-o localitate care a aparţinut de Cogelac, devenită între timp comună, Fîntînele înfloreşte. CEZ le face aproape tot: terenuri de sport, străzi asfaltate, iluminat public, grădiniţe, şcoli şi le mai dau şi bani de la bugetul local. La noi de ce nu ar fi aceste lucruri? De ce? Păi, vă spun eu: primarul nu vrea firma SC Ovidiu Development SRL, pentru că trebuie să-i facă loc altei firme, Eolica, la care are el datorii. Sînt manevre mari, începute de fostul primar Soare”, a spus Funda. La fel de revoltat este şi Niculae Paşa, care are contract cu SC Ovidiu Development SRL şi care susţine că, pentru a-l determina să rezilieze actul de cesiune, primarul i-ar fi îndrugat faptul că turbinele firmei CEZ ar fi cancerigene.

Cum se apără primarul

Primarul comunei Cogealac, Cati Hristu, susţine că acuzele sătenilor sînt nefondate. „Nu am nicio înţelegere cu nimeni şi nu am luat bani de la nimeni pentru a face jocurile cuiva. Eu doar respect legea. Cînd am venit la Primărie, am găsit un contract încheiat de fostul primar cu societatea Eolica, care are o perioadă de graţie de a construi 250 de turbine eoliene. Se bat două firme, numai că Eolica a ţinut mai mereu legătura cu noi, comparativ cu SC Ovidiu Development SRL, de care nu am ştiut că are în intenţie să construiască un parc eolian. Mai mult, SC Ovidiu Development SRL nu are avizul Primăriei, în timp ce Eolica a solicitat inclusiv PUZ-ul. Dacă le dăm acord celor de la SC Ovidiu Development SRL, atunci ne sar în cap ceilalţi de la Eolica, pentru că au contract cu noi. Păi cum vine SC Ovidiu Development SRL să construiască fără să ne întrebe şi pe noi? Păi ce, noi sîntem glugă de coceni? Primăria preferă să construiască 250 de turbine în locul a 100, care înseamnă bani mai puţini la bugetul local”, a spus Cati Hristu.

CJC va autoriza investiţiile pentru oricare din cele două firme, dacă există documentaţie completă

Vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir, spune că, pe de o parte, SC Ovidiu Development SRL are avizul de urbanism pentru anumite parcele de teren, iar Eolica are avizul de urbanism pentru o altă suprafaţă de teren, terenurile celor două firme fiind total diferite. „La ora actuală, interesul Consiliului Judeţean este să se facă investiţii pe teritoriul judeţului. Noi nu putem să autorizăm decît documentaţiile complete. În ceea ce priveşte societatea Ovidiu Development, pentru solele pentru care a solicitat autorizaţie nu putem să o emitem pentru că nu are aviz de la Primăria Cogelac. Eolica nu a depus documentaţia pentru aceleaşi sole pentru care a depus şi SC Ovidiu Development SRL, drept urmare, nu avem ce să luăm în discuţie. Eolica are certificat de urbanism pentru alte sole şi se află în faza de depunere de documentaţie la CJC în vederea eliberării autorizaţiei de construcţie, cu menţiunea că solele pentru care a solicitat certificatul de urbanism nu se suprapun cu solele pentru care SC Ovidiu Development SRL a solicitat certificat de urbanism”, a spus Cristinel Dragomir, care a precizat că informaţia potrivit căreia cele două firme îşi doresc aceeaşi porţiune de teren reprezintă doar o problemă a autorităţilor locale din Cogealac.

CEZ se declară deschisă pentru colaborare

Grupul CEZ, prin SC Ovidiu Development SRL, doreşte să dezvolte la Cogelac un parc eolian ca o continuare a unui proiect amplu, derulat şi pe teritoriul comunei Fîntînele, unde deja se amplasează turbinele. „Cele două proiecte vor forma împreună cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa avînd o capacitate de 600 MW, reprezentînd aprox. dublul capacităţii de extindere a celui mai mare parc eolian existent acum în Europa şi aproape triplu faţă de cel mai mare parc eolian operaţional în prezent în Europa. Costurile totale ale acestui proiect vor atinge 1,1 miliarde euro”, se arată într-un comunicat al CEZ. Referitor la situaţia de la Cogealac, Grupul CEZ spune că a obţinut, prin SC Ovidiu Development SRL, o bună parte din avizele şi acordurile necesare construcţiei şi urmează procedura de obţinere a autorizaţiei de construcţie. „Pentru construcţia parcului eolian, Grupul CEZ a solicitat Consiliului Local Cogealac, în şedinţă publică, acordul de utilizare a drumurilor de exploatare existente. Acest acord a fost refuzat”, se mai arată în comunicatul CEZ, care mai precizează că Grupul CEZ este deschis colaborării şi cooperării cu toţi factorii implicaţi în proiect, în special cu autorităţile locale. La rîndul lor, locuitorii din Cogelac spun că nu vor renunţa la contractele cu SC Ovidiu Development SRL. Pe de altă parte, primarul Cati Hristu, care se dezice de orice acuză, spune că va merge pînă la capăt, dorind să organizeze şi un miting la Prefectură pentru „respectarea contractului cu Eolica”.



12