Un tânăr în vârstă de 20 de ani riscă ani grei de închisoare după ce, în urma unui conflict spontan, şi-a înjunghiat un consătean. Poliţiştii din localitatea constănţeană Valu lui Traian spun că, în weekend-ul trecut, au fost anunţaţi prin 112 să intervină pe o stradă din comună pentru a aplana un conflict izbucnit între mai mulţi tineri. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că în urma altercaţiei iscată din cauza unor discuţii în contradictoriu, George Mertoiu, de 26 ani, din Ovidiu, a fost înjunghiat cu un cuţit. Tânărul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. La scurt timp de la demararea anchetei, poliţiştii au reuşit să îl identifice pe atacator în persoana lui Alexandru Saiz, de 20 de ani, din Constanţa, care după ce l-a înjunghiat pe Mertoiu a urcat la bordul unui autoturism şi a dispărut. Ulterior, tânărul s-a prezentat singur la sediul poliţiei. Sâmbătă după-amiază, magistraţii Tribunalului Constanţa au emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor calificat.