Un bărbat de 40 de ani, din Constanţa a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute la spital cu o plagă înjunghiată în abdomen. Oamenii legii spun că bărbatul a fost rănit în urma unei altercaţii pe care a avut-o cu un vecin, pe strada Soveja, din Constanţa. Un echipaj al Secţiei 1 Poliţie Constanţa ajuns la adresa respectivă a stabilit că Neculai Cozmescu, de 62 de ani şi Mihail Dima, de 40 de ani, s-au certat din cauza gardului care le desparte casele. În urma unui schimb de replici mai dure, Neculai Cozmescu s-a enervat şi a scos un cutter pe care îl avea asupra sa şi l-a înjunghiat pe vecinul său, în abdomen. Alţi vecini care au asistat la disputa celor doi au sunat la 112 şi au cerut ajutor. Un echipaj de ambulanţă ajuns la adresa respectivă l-a transportat pe rănit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Victima, Mihail Dima, a primit îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat. Pe numele agresorului, Neculei Cozmescu, s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Poliţiştii au dispus cercetarea lui în libertate.