Scandalagii amendaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandalagii amendaţi

Justiție 04 Mai 2010 / 00:00 558 accesări

În perioada minivacanţei de 1 mai, jandarmii constănţeni au asigurat ordinea şi liniştea publică în zonele în care românii s-au adunat să se distreze la grătar, la „iarbă verde”. În numai trei zile, echipajele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa au dat 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.100 lei, cele mai multe abateri de la Legea 61/1991 modificată fiind constatate la Medgidia, Costineşti, Neptun şi Mamaia. Pe 1 mai, jandarmii au fost prezenţi la serbarea câmpenească desfăşurată la Cheile Dobrogei, unde au amendat cu câte 200 de lei trei bărbaţi puşi pe scandal. Constantin Cămară, Florin Cristea, ambii de 37 de ani, şi Paraschiv Cucu, de 20 de ani, toţi din localitatea constănţeană Mireasa, au înjurat mai multe persoane care veniseră la Cheile Dobrogei să se simtă bine. Cei trei au fost deranjaţi de gălăgia copiilor, de muzica celor din jur şi de fumul de grătare şi au început să facă scandal. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului, însă Cămară, Cristea şi Cucu i-au invitat la masă pentru a-i îmbuna. Nu au avut succes, întrucât jandarmii au refuzat invitaţia şi i-au sancţionat contravenţional. Un alt bărbat pus pe scandal a fost şi Iulian Grigore, de 48 ani, din Mogoşoaia, judeţul Ilfov. Pe 2 mai, în jurul orei 14.00, el a blocat circulaţia rutieră pe strada Principală din staţiunea Costineşti şi a început să ţipe la toţi şoferii care îl claxonau ca să se dea la o parte. Jandarmii au auzit urletele şi au încercat să îl potolească pe scandalagiu. Iulian Grigore a declarat că nu mai suportă preţurile prea mari ale carburanţilor şi a decis să protesteze şi să atragă atenţia şoferilor cu privire la costul unei excursii la mare. El a fost amendat cu 200 de lei.

Taguri articol


12