Scandalagii condamnaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandalagii condamnaţi

Eveniment 01 Aprilie 2014 / 00:00 2512 accesări

A provocat un scandal în trafic, în urmă cu aproape trei ani, iar acum va fi încarcerat în penitenciar, unde-şi va ispăşi pedeapsa la care a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Constanţa. Este vorba despre Sorin Nicolae Boncătă, de 38 de ani, din Eforie, care a primit un an şi opt luni de închisoare cu executare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Nici prietenul care-l însoţea în seara scandalului şi care i-a ţinut isonul, Valentin Popa, de 34 de ani, din Eforie, nu a scăpat de puşcărie. El a fost condamnat la un an şi două luni de detenţie, pentru aceleaşi infracţiuni. Iniţial, cei doi au fost trimişi în judecată şi pentru loviri sau alte violenţe, însă victima a renunţat la acuzaţie şi s-a împăcat cu ei. Deoarece sentinţa este definitivă, Boncătă şi Popa vor ajunge în spatele gratiilor.

SCANDALUL Conform anchetatorilor, pe 16 august 2011, în jurul orei 17.00, Boncătă a pornit un conflict ce s-a lăsat cu focuri de armă, în centrul staţiunii Eforie Nord. Oamenii legii spun că totul a pornit în momentul în care bărbatul, aflat la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria, a încercat să iasă dintr-o parcare, în marşarier, şi a lovit un autocar aparţinând firmei de transport „Metropolitan”. Supărat, Boncătă şi prietenul său Valentin Popa, care se afla pe scaunul din dreapta faţă al BMW-ului, au coborât din autoturism şi s-au dus ţintă spre şoferul autocarului, înjurându-l şi ameninţându-l. Procurorii spun că, în timp ce Boncătă se certa cu angajatul „Metropolitan”, Valentin Popa s-a înarmat cu o crosă de golf, pe care a scos-o din portbagajul maşinii, şi l-a lovit de mai multe ori în cap pe dispecerul autocarului, Redin Memiş.

ÎMPUŞCAT Unul dintre martorii incidentului, funcţionar cu statut special în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), a intervenit pentru a calma spiritele şi s-a îndreptat către Boncătă, arătându-i acestuia legitimaţia de serviciu şi cerându-i să se liniştească. Enervat peste măsură, Boncătă s-a repezit către funcţionarul ANP cu un cuţit şi a încercat să-l lovească. Martorul atacat a scos un pistol cu proiectile de cauciuc pe care îl deţinea legal şi a tras de două ori, în plan vertical, în speranţa că agresorul se va calma. Pentru că Boncătă a continuat să se apropie de el, funcţionarul ANP a deschis focul în direcţia acestuia, rănindu-l în zona cervicală şi în zona toracică. Boncătă a continuat circul chiar şi după ce a fost împuşcat, acesta ameninţându-i pe medicii chemaţi prin 112 pentru a-i acorda îngrijiri medicale. În cele din urmă, el a fost urcat într-o ambulanţă şi transportat la spital, unde a rămas internat. Trei zile mai târziu, tânărul a fost externat şi arestat preventiv. Valentin Popa a ajuns şi el în arest. Cei doi au stat după gratii până în ianuarie 2012, când magistraţii i-au pus în libertate.



12