Patru bărbaţi din Medgidia, trimişi în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, au fost condamnaţi, ieri, de Judecătoria Medgidia la pedepse cu suspendare. Beldiş Omer, Iulian Rucsanda, şi cetăţeanul turc Tarîk Cam au primit fiecare câte un an de închisoare, iar Andrei Ene-şase luni, toate pedepsele fiind cu suspendare condiţionată. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit actului de inculpare, în noaptea de 6 spre 7 februarie 2009, în jurul orei 03.00, în faţa discotecii „Teacher’s”, din Medgidia, a izbucnit un scandal în care au fost implicate două grupări rivale din oraş. În seara respectivă era o sărbătoare turcească şi, pe fondul unor conflicte mai vechi, membrii celor două clanuri s-au bătut cu bâte, iar, la un moment dat, s-au aruncat chiar şi cocktail-uri Molotov. Bătaia a început în faţa discotecii şi a continuat pe stradă, până în dreptul Primăriei Medgidia. Mai multe echipaje de poliţie au intervenit pentru aplanarea conflictului şi, în cele din urmă, au reuşit să potolească spiritele încinse. Locuitorii din Medgidia au fost treziţi de zgomotul făcut de scandalagii şi unii dintre ei au încercat să îi ajute pe oamenii legii. Trei victime au ajuns la spital cu răni grave, însă au refuzat să depună plângeri împotriva agresorilor.Omer, Rucsanda şi Cam au fost arestaţi imediat după scandal, însă în aprilie 2009, judecătorii i-au pus în libertate, în vreme ce Ene a fost anchetat de la început în stare de libertate.