Scandalagii condamnaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandalagii condamnaţi

Eveniment 07 Decembrie 2013 / 00:00 1401 accesări

Curtea de Apel Constanţa a menţinut, vineri, sentinţa dată de Tribunalul Constanţa într-un dosar în care membrii unui clan din cartierul Colonişti, din Mangalia, au fost judecaţi pentru provocarea unui scandal. Potrivit judecătorilor, Dumitru Albotă a fost condamnat la opt ani şi jumătate, Iusein Sinan Suliman la trei ani şi jumătate cu executare, Onasis Ismail, Erol Omer şi Vasile Dumitru la câte trei ani de detenţie, Ion Roşca şi Alberto Mustafa la câte doi ani de puşcărie, iar Diana Gabriela Şuchianu, Marius Cătălin Ioniţă şi Mirela Bălan au primit câte doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată. Toţi indivizii au fost acuzaţi de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar Albotă a fost judecat şi pentru tentativă de omor. Decizia nu este definitivă. Scandalul provocat de cei zece suspecţi a avut loc pe 25 octombrie 2012, în jurul orei 19.00, în cartierul Colonişti, din Mangalia. Oamenii legii spun că agresorii au venit cu cinci maşini la locuinţa unei familii rivale, înarmaţi cu diferite arme albe, şi au început să-i ameninţe pe cei care se aflau în gospodărie.

ATACUL Potrivit procurorilor, Dumitru Albotă şi Iusein Sinan Suliman au pătruns în curte, puşi pe scandal. Un copil în vârstă de 12 ani, care i-a văzut dând buzna, a început să strige către rudele sale, pentru a le avertiza că cei doi indivizi se află în gospodărie. Procurorii spun că Albotă l-a lovit pe băiat cu un obiect în cap, provocându-i o fractură craniană şi o hemoragie. Medicii legişti au stabilit că leziunile suferite i-au pus minorului viaţa în pericol. Oamenii legii spun că Albotă şi Suliman au tăbărât apoi cu răngile pe proprietarul imobilului, care a încercat să riposteze şi să-i gonească pe agresori din curtea sa. Femeile aflate în locuinţa atacată au aruncat cu farfurii spre grupul bătăuşilor. Ele au fost ajutate de vecinii care, alarmaţi de strigătele disperate, au început să arunce cu pietre în agresori. În timpul scandalului, un martor a sunat la 112, însă, până la sosirea poliţiştilor, cei zece atacatori au dispărut. Ulterior, agresorii au fost identificaţi şi cinci dintre ei au ajuns în spatele gratiilor: Albotă, Suliman, Onasis, Roşca şi Omer. Complicii lor, Vasile Dumitru, Alberto Mustafa, Diana Gabriela Şuchianu, Marius Cătălin Ioniţă şi Mirela Bălan, au fost cercetaţi în libertate. După ce au fost trimişi în judecată, singurul care a rămas după gratii a fost Albotă.



12