Scandalagii din Aliman, arestaţi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandalagii din Aliman, arestaţi!

Eveniment 09 Mai 2013 / 00:00 630 accesări

Doi tineri implicaţi în scandalul cu topoare, furci şi coase din prima zi de Paşte, în localitatea Aliman, au ajuns în spatele gratiilor. Magistraţii Judecătoriei Medgidia l-au arestat, ieri, pe Daniel Petre, de 23 de ani, din localitatea Vlahi, pentru o perioadă de 29 de zile, iar pe Marian Ionuţ Petre, de 16 ani, din acelaşi sat, pentru o perioadă de 19 zile, ambii sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, vătămare corporală şi port ilegal de armă albă. Reamintim că, duminica trecută, în jurul orei 19.00, poliţiştii din Aliman au fost solicitaţi prin 112, pe strada Florilor din localitate, unde izbucnise un scandal. În zonă a fost trimis un echipaj format din doi poliţişti. Din primele investigaţii, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din Aliman, a fost bătut şi zgâriat cu o coasă în zona urechii de Daniel Petre, care îi furase căruţa. Anchetatorii spun că agresorul, însoţit de Marian Ionuţ Petre, a venit să îi ceară unui localnic din Aliman, de meserie rotar, să-i facă o căruţă. Pentru că a fost refuzat, tânărul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, s-a urcat în prima căruţă care i-a ieşit în cale (care aparţinea unui alt localnic, aflat în vizită de Paşte la rotar - n.r.) şi a încercat să fugă. Proprietarul atelajului l-a oprit, iar Daniel Petre a început să îl lovească. Martorii le-au povestit poliţiştilor că bărbatul agresat a scăpat printr-o minune cu viaţă după ce tânărul care l-a atacat a vrut să-l lovească în cap cu o coasă.

URMĂRIREA Agresorul a dat bice calului şi a plecat cu căruţa furată pe drumul judeţean DJ 223, care leagă comuna Aliman de satul Vlahi. Oamenii legii chemaţi să aplaneze scandalul au plecat pe urmele fugarilor, pe care i-au descoperit pe drumul judeţen în timp ce, ajutaţi de câţiva prieteni, înarmaţi cu topoare, se luaseră la bătaie cu pasagerii unui autoturism. Anchetatorii susţin că este posibil ca cei cinci pasageri din maşină să fi încercat să recupereze căruţa furată. Daniel Petre i-a atacat şi pe oamenii legii cu coasa, motiv pentru care unul dintre poliţişti a tras cinci focuri de armă, trei de avertisment şi două în direcţia agresorului. Petre a fost atins de gloanţe în ambii genunchi.



12