Judecătoria Medgidia a dispus, ieri, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea pentru Beldiş Omer, Iulian Ruxanda, ambii din localitate, şi Tarîk Cam,cetăţean turc, trimişi în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată de procurori cu recurs la Tribunalul Constanţa. În acelaşi dosar este judecat, în stare de libertate, Andrei Ene, acuzat de comiterea aceloraşi infracţiuni. Potrivit actului de inculpare, anul acesta, în noaptea de 6 spre 7 februarie, în jurul orei 03.00, în faţa discotecii „Teacher’s”, din Medgidia, a izbucnit un scandal în care au fost implicate două grupări rivale din oraş. În seara respectivă era o sărbătoare turcească şi, pe fondul unor conflicte mai vechi, membrii celor două grupuri rivale s-au bătut cu bîte, iar, la un moment dat, s-au aruncat chiar şi cocktail-uri Molotov. Bătaia a început în faţa discotecii şi a continuat pe stradă, pînă în dreptul Primăriei Medgidia. Mai multe echipaje de poliţie au intervenit pentru aplanarea conflictului şi, în cele din urmă, au reuşit să potolească spiritele încinse. Locuitorii din Medgidia au fost treziţi de zgomotul făcut de scandalagi şi unii dintre ei au încercat să îi ajute pe oamenii legii. Trei victime au ajuns la spital cu răni grave, însă au refuzat să depună plîngeri împotriva agresorilor.