Tribunalul Constanţa a admis, ieri, recursurile declarate de cinci tineri acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe şi vătămare corporală, împotriva arestării lor preventive. Instanţa a decis ca Florin Picoi, de 20 de ani, Andrei Florin Spînu, de 24 de ani, Adrian Buda, de 25 de ani, Daniel Zorică, de 24 de ani, toţi din Constanţa, şi Daniel Ţintilă, de 24 de ani, din Năvodari, să fie puşi în libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Potrivit anchetatorilor, pe 20 februarie 2010, cei cinci au venit în faţa barului „Impuls Cafe”, din cartierul constănţean Tomis Nord, înarmaţi cu bâte de base-ball, o toporişcă şi un pistol cu gaze lacrimogene şi au atacat trei tineri care ieşeau din local. Martorii au povestit că au văzut patru maşini oprind în faţa barului, din care au coborât mai multe persoane ce au provocat scandal. Daniel George Gherasim, Toma Sorin Marin şi Adrian Goaie au susţinut că au fost atacaţi de un grup de 30 de bărbaţi şi loviţi cu bâtele, Gherasim şi Goaie necesitând două spătămâni de îngrijiri medicale pentru a se vindeca, iar Marin, o lună. Oamenii legii spun că suspecţii au distrus geamurile localului şi un autoturism marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare CT-26-VMB, parcat pe stradă. De asemenea, poliţiştii au găsit la locul incidentului două tuburi de cartuş marca Wadie, de calibru 9 mm, cu încărcătură iritant-lacrimogenă, trase de scandalagii în timpul bătăii. Gherasim, Marin şi Goaie le-au spus procurorilor că i-au recunoscut numai pe cei cinci acuzaţi întrucât totul s-a petrecut foarte repede şi aceştia sunt cei care i-au bătut. Florin Picoi, Andrei Florin Spînu şi Daniel Ţintilă au fost reţinuţi imediat şi arestaţi, în vreme ce Daniel Zorică şi Adrian Buda sunt de negăsit.
• NEVINOVAŢI • Prezenţi în faţa instanţei de recurs, Picoi şi Ţintilă au fost de acord să dea declaraţii, Spînu susţinând că nu are nimic nou de adăugat. „Pe 20 februarie, în jurul orei 20.30, am fost acasă la un prieten în Năvodari, împreună cu alt amic, Ciprian Dănuţ Marica. Am stat acolo toată noaptea, am jucat cărţi şi jocuri pe calculator şi am dormit până la ora 09.00 dimineaţa, când am plecat acasă. Nu am fost în barul din Constanţa, nu am participat la scandal şi pe ceilalţi acuzaţi nu îi cunosc!”, a declarat Picoi. El a dat vina pe fraţii George şi Constantin Lazăr, cu care a avut un conflict în urmă cu un an şi jumătate, şi pe care îi bănuieşte că l-ar fi convins pe Gherasim să spună că l-a bătut. Şi Daniel Ţintilă a susţinut că are un alibi pentru seara de 20 februarie. „Am fost la sala de sport din Năvodari, apoi în barul „Flowers” cu mai mulţi prieteni, iar la ora 22.30 am mers acasă, unde mă aştepta prietena mea. De acolo am plecat la locuinţa lui Liviu Bacovianu, unde era o petrecere şi unde am stat până la miezul nopţii. În jurul orei 02.00 am ajuns acasă, după ce am mers înainte la Scoica Land, să mănânc împreună cu prietena mea şi cu alţi doi amici”, a declarat Ţintilă. Şi el a dat vina pe unul dintre fraţii Lazăr, George, cu care a fost bun prieten până în urmă cu trei ani, când a rupt relaţia de prietenie. „El a insistat că rămânem amici, dar eu am refuzat şi de aceea ştiu că a încercat să îmi facă rău de câteva ori, implicându-mă în diverse probleme cu Poliţia Năvodari. Cunosc că este prieten bun cu Gherasim şi are o influenţă puternică asupra lui, de aceea cred că am ajuns implicat pe nedrept în acest scandal”, a mai spus Daniel Ţintilă. În ceea ce îi priveşte pe Zorică şi Buda, despre care procurorii susţin că se sustrag de la urmărire penală, avocaţii lor au susţinut contrariul. Apărătorul lui Buda a spus că acesta a plecat la munte pe 27 aprilie, în minivacanţa de 1 mai, după ce a fost audiat de poliţişti şi i s-a spus că este liber. Avocatul lui Zorică a afirmat că nu ştie unde se află clientul lui în acest moment, că lucrează în străinătate şi că urmează să vină în România pentru a-şi rezolva problemele cu poliţia.