25 Noiembrie 2024, 09:30
O patrulă de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „TOMIS” Constanţa a intervenit, sâmbătă seară, în jurul orei 20.30, pentru calmarea unui bărbat care urla şi înjura pe strada Enăchiţă Văcărescu, din Constanţa. Oamenii legii l-au legitimat pe Ene-Emilian Glădeanu, de 29 ani, din Constanţa, care a devenit recalcitrant şi violent verbal la vederea jandarmilor. Bărbatul consumase băuturi alcoolice şi provoca scandal în public, legându-se de trecători. Pentru că i-a împins pe jandarmi şi i-a ameninţat cu bătaia dacă nu îl lasă în pace, Glădeanu a fost dus la Secţia 4 Poliţie, unde a fost amendat cu suma de 500 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.