Un bărbat din Ghindăreşti a fost prezentat, ieri, magistraţilor Judecătoriei Hârşova, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, ameninţare şi distrugere. Instanţa a rămas în pronunţare. Mihail Menai, de 24 de ani, este acuzat că, în noaptea de 6 spre 7 iulie, a provocat un scandal monstru în barul aparţinând SC Cosmin Ter-Fast SRL, din Ghindăreşti. Conform procurorilor, bărbatul a consumat băuturi alcoolice toată seara şi, la un moment dat, a început să umble prin local, deranjându-i pe clienţi. Barmaniţa i-a spus ori să stea la masa lui, ori să părăsească cârciuma. Supărat şi enervat de intervenţia femeii, Menai s-a repezit la ea şi a înjurat-o, ameninţând-o cu bătaia. Ca să arate că nu glumeşte, tânărul a spart cu pumnul trei neoane amplasate pe pereţii localului. Administratorul societăţii a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor pentru a-l potoli pe scandalagiul care ameninţa că distruge barul. Mihail Menai a fost încătuşat de oamenii legii şi dus la sediul Poliţiei, unde a stat până când s-a trezit din beţie şi a putut fi audiat. Ulterior, el a fost prezentat procurorilor Parchetului Judecătoriei Hârşova, care l-au reţinut pentru 24 de ore, apoi l-au trimis la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii spun că Menai este un client vechi al poliţiştilor, fiind cunoscut ca o persoană violentă atunci când se află sub influenţa băuturilor alcoolice. El mai este cercetat în câteva dosare penale pentru că a provocat scandal şi a proferat injurii şi ameninţări la adresa localnicilor din Ghindăreşti.