Scandalul din CSM ia amploare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Judecătorii reacţionează

Scandalul din CSM ia amploare

Politică 09 Ianuarie 2013 / 00:00 498 accesări

ROTAŢIA CADRELOR Scandalul privind alegerea conducerii Consiliului Superior al Magistraturii continuă şi pare că va furniza multă vreme de acum înainte subiecte de presă. Se prevede o luptă grea şi anevoioasă pentru că preşedintele Traian Băsescu nu pare să renunţe nicicum la ideea de a-şi pune oamenii în poziţiile de frunte din justiţia română. Nu de alta, dar trebuie să-şi asigure spatele pentru că încurcate sunt „căile“ pe care le-a „străbătut“ Băsescu în anii de preşedinţie şi înainte de a fi şef de stat. Probabil are el vreun scenariu din moment ce insistă atât de tare să recurgă la „rotaţia cadrelor“ la CSM. După încercarea de a face rocada între Daniel Morar şi Codruţa Kovesi de la Parchetul General la Direcţia Naţională Anticorupţie, acum acelaşi scenariu încearcă să-l pună în aplicare la CSM, împreună cu susţinătorii săi. Doar că aici este vorba de schimbul între preşedinte şi vicepreşedinte. Un prim pas i-a reuşit lui Băsescu pentru că fostul vicepreşedinte, procurorul Oana Schmidt Hăineală, a fost numit ca preşedinte al CSM. Nu fără a stârni extrem de multe nemulţumiri. Toate au avut aceeaşi temă: „un procuror nu poate conduce judecătorii din România. Funcţia ar fi trebuit să-i revină unui judecător“. Vocea magistraţilor a început să se facă auzită după ce Judecătoria Râmnicu-Vâlcea a declanşat procedura de revocare a lui Cristi Danileţ din CSM, considerând că şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile încredinţate ca membru al CSM, din cauză că a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii instituţiei. Aceeaşi procedură a fost declanşată şi de Judecătoria Galaţi, iar Curtea de Apel Cluj va declanşa procedura de revocare din funcţia de membru al CSM a Alinei Ghica, reprezentant al Curţilor de Apel în Consiliu. Este prima dată când o adunare generală a judecătorilor a votat pentru revocarea unui membru al Consiliului. Reacţiile nu se opresc aici. Asociaţia Magistraţilor din România a convocat, pentru astăzi, Consiliul Director al organizaţiei, considerând „un lucru nefiresc şi nelalocul“ său alegerea unui procuror, supus controlului ierarhic, în fruntea CSM, organism care garantează independenţa Justiţiei.

IRONIE Dacă primul pas a fost făcut, acum se încearcă numirea Alinei Ghica, fost preşedinte al CSM în 2012, în funcţia de vicepreşedinte. Şi uite aşa se pune în aplicare rotaţia cadrelor. Numai că acest lucru nu se va întâmpla foarte repede. În ultima şedinţă, când Ghica şi-a depus candidatura, unii dintre membrii CSM au părăsit sala astfel încât nu s-a întrunit cvorumul pentru a fi ales vicepreşedintele. Şi procedurile se pare că vor fi întârziate pentru că şedinţa ce fusese programată pentru astăzi va fi amânată pentru că nu toţi membrii CSM pot fi prezenţi, unii dintre ei având cereri de concediu aprobate înainte de sărbători. Prin urmare, procedura va fi reluată săptămâna viitoare. În contextul argumentelor lui Traian Băsescu, potrivit cărora CSM trebuie de fapt să propună procurorii şefi, premierul Victor Ponta a afirmat, ironic, că poate, pentru o zi, Oana Hăineală va fi numită ministru al Justiţiei, va face propuneri, iar apoi va fugi la CSM înapoi pentru a da avize. Asta pentru ca Traian Băsescu să fie mulţumit de numirile din justiţia românească. La rândul său, senatorul PSD Toni Greblă a susţinut că inadvertenţele din CSM vor fi reliefate în raportul MCV, apreciind, totodată, că alegerea unui procuror ca preşedinte al CSM „şochează“, având în vedere că este o noutate.



12