Autorităţile federale americane l-au monitorizat intens pe un jurnalist al postului Fox News, în cursul anului 2010, într-o anchetă privind scurgeri de informaţii clasificate despre Coreea de Nord, dezvăluie ziarul ”Washington Post”. În cadrul anchetei iniţiate în 2009, procurorii au decis monitorizarea de către FBI a lui James Rosen, reporter al postului tv Fox News, obţinând registrele apelurilor telefonice, urmărindu-i activităţile la Departamentul de Stat şi în afara instituţiei şi verificându-i mailuri personale. Potrivit unor surse, deplasările jurnalistului în cadrul Departamentului de Stat au fost monitorizate prin intermediul cardului electronic de acces. Investigaţia a început după ce Rosen a relatat în iunie 2009 că serviciile de spionaj americane credeau că regimul de la Phenian ar putea reacţiona prin noi teste nucleare, la înăsprirea sancţiunilor ONU. În acest material de presă, Rosen citase agenţi CIA infiltraţi în Coreea de Nord. Anchetatorii americani au aflat că Rosen primise informaţiile de la un expert din cadrul Departamentului de Stat, Stephen Jin-Woo Kim. Însă, potrivit FBI, şi jurnalistul ar fi încălcat legea, prin dezvăluirea unor informaţii clasificate.
Cazul intervine în contextul în care administraţia Obama este criticată pentru încălcarea libertăţii presei, după monitorizarea registrelor telefonice ale agenţiei Associated Press. Preşedintele Barack Obama a justificat acţiunea procurorilor de solicitare a registrelor apelurilor telefonice ale AP, argumentând că unele scurgeri de informaţii secrete în presă puteau pune în pericol vieţile oamenilor. Obama a subliniat că este necesar să se ajungă la o stare de echilibru între imperativele siguranţei naţionale şi protejarea libertăţii de exprimare. Pe fondul scandalului, Reince Priebus, preşedintele consiliului naţional de conducere al Partidului Republican din SUA, a cerut demisia procurorului general Eric Holder. Secretarul Justiţiei a explicat că ”autorităţile din SUA au decis monitorizarea apelurilor telefonice ale agenţiei Associated Press pentru că era un caz foarte grav, care expunea riscurilor cetăţeni americani, fiind vorba de informaţii despre un complot al reţelei teroriste al-Qaida”. Associated Press a denunţat o ”intruziune masivă şi fără precedent a Departamentului Justiţiei”, care a confiscat registre cu date privind conversaţii telefonice efectuate de aproximativ 100 de jurnalişti AP. Datele au fost obţinute de procurori la începutul acestui an, de la companii de telefonie şi vizează convorbirile telefonice efectuate de jurnalişti AP în perioada aprilie - mai 2012. Procurorii au recurs în mod legal la solicitarea registrelor de apeluri pentru depistarea unei surse - probabil un oficial din serviciile de securitate sau din cadrul administraţiei federale - care a dezvăluit informaţii secrete despre dejucarea unui complot terorist organizat de o celulă al-Qaida din Yemen. Datele colectate vizează în principal linii telefonice ale sediilor agenţiei AP din New York, Washington DC şi Hartford, Connecticut.