Scandalul gherilelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandalul gherilelor

Externe 17 Iulie 2010 / 00:00 386 accesări

Preşedinţia Columbiei susţine că deţine dovezi privind prezenţa în Venezuela a cel puţin cinci lideri ai gherilelor columbiene FARC şi ELN. Preşedinţia precizează că printre aceşti lideri se numără Ivan Marquez, membru al conducerii politice a FARC şi Rodrigo Granda, considerat purtătorul de cuvânt pentru relaţii externe al FARC, eliberat în 2007, la cererea Franţei, în speranţa obţinerii eliberării fostei ostatice Ingrid Betancourt. Un alt membru FARC, Timoleon Jimenez, alias Timoşenko, s-ar afla tot în Venezuela, alături de German Briceno, alias Grannobles, fratele liderului militar al FARC. În plus, Columbia afirmă că şi Carlos Marin Guarin, alias Pablito, membru al Armatei de Eliberare Naţională (ELN) se află tot pe teritoriul venezuelean.

Anunţul intervine cu mai puţin de o lună înainte de începerea mandatului preşedintelui columbian, Juan-Manuel Santos, care încearcă să îmbunătăţească relaţiile cu omologul său din Venezuela, Hugo Chavez. Potrivit viitorului ministru columbian de Externe, Maria Angela Holguin, Santos l-a invitat pe Chavez să fie prezent la ceremonia pentru învestitura sa, invitaţie care l-a deranjat pe preşedintele în funcţie, Alvaro Uribe. Relaţiile între Columbia şi Venezuela s-au deteriorat din iulie 2009, când Bogota a anunţat semnarea unui acord cu Washingtonul care permite armatei americane să utilizeze baze militare columbiene.

Taguri articol


12