• Pierderi de miliarde de dolari • Zilele celor trei titluri importante deţinute de compania media News International par a fi numărate. Rupert Murdoch s-ar vedea nevoit să vândă cele trei publicaţii, după ce scandalul interceptărilor ilegale se extinde şi la publicaţiile ”The Sun” şi ”The Sunday Times”. Corporaţia s-a văzut nevoită ieri să răscumpere acţiuni de cinci miliarde de dolari, în încercarea disperată de a menţine intactă valoarea acestora la bursă, în plin scandal. Chiar şi aşa, valoarea unei acţiuni a scăzut cu două procente. Aceasta este aproape jumătate din suma de 12 miliarde de dolari bani gheaţă pe care Rupert Murdoch îi are la dispoziţie. Şi valoarea acţiunilor companiei BskyB au scăzut cu circa două procente, fiind tot mai improbabil ca magantul australiano-american să o mai poată cumpăra. Se relatează că oficialii de la Londra, cel mai vehement fiind vicepremierul Nick Clegg, încearcă să blocheze cu orice preţ această tranzacţie.
Potrivit unor informaţii de ultimă oră, însuşi Rupert Murdoch şi fiul său James, precum şi editorul Rebekah Brooks au fost citaţi să depună mărturie în faţa Comisiei de Cultură, Media şi Sport din Parlamentul britanic, săptămâna viitoare. Comisia aşteaptă un răspuns din partea lor până pe 14 iulie. Aceasta a publicat deja două rapoarte critice în legătură cu acest scandal. Rebekah Brooks, în vârstă de 43 de ani, a refuzat să compară în faţa comisiei, când aceasta a întreprins cea de-a doua anchetă în legătură cu interceptările de la ”The News of the World”. Investigaţia a fost deschisă în urma dezvăluirilor făcute de publicaţia ”The Guardian” în iulie 2009, potrivit cărora News International a plătit trei victime ale interceptărilor telefonice pentru a renunţa la acţiunea în justiţie. Înainte de aceasta, Rebekah Brooks a răspuns întrebărilor parlamentarilor de două ori, spunându-le, se pare, celor din comisia pentru afaceri interne, în 2003, când abia fusese numită editor la ”The Sun”, că News International a plătit poliţişti pentru a obţine informaţii. Compania a precizat recent într-un comunicat că aceasta nu era totuşi la curent cu niciun caz concret de astfel de plăţi.
• Date obţinute prin înşelăciune • O anchetă a BBC a descoperit că şi publicaţia ”The Sunday Times”, ar fi încercat să sustragă informaţii personale despre fostul premier Gordon Brown. Documente şi o înregistrare telefonică sugerează că s-au folosit practici ilegale pentru a obţine detalii despre proprietăţile şi situaţia sa financiară. Este vorba despre un articol pe care ”The Sunday Times” l-a publicat pe prima pagină şi în care spunea că Gordon Brown a cumpărat un apartament de la Robert Maxwell la ”un preţ bubuitor”. Familia Brown este îngrijorată, de asemenea, că trustul News International s-ar putea să fi obţinut date medicale referitoare la fiul lor, Fraser. News International nu a răspuns încă acestor acuzaţii. Gordon Brown a mai acuzat corporaţia News International că a folosit infractori cunoscuţi pentru a accesa informaţii personale, când laburiştii erau la putere şi a acuzat trustul de presă de legături cu lumea infracţională. A mai acuzat şi publicaţia ”The Sunday Times” că a scris un articol cu scopul clar de a-l da jos când ocupa funcţia de ministru. Circa 173 dintre cele 4000 de victime ale interceptărilor ilegale au fost contactate de poliţie, fiind chemate la audieri.