Scandalul mitei de la Medicina Legală Constanța! Vezi primele măsuri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Asistentul Emil Alexiu ar fi cerut 1.000 de lei pentru o necropsie

Scandalul mitei de la Medicina Legală Constanța! Vezi primele măsuri!

Sănătate 07 Decembrie 2016 / 17:11 2413 accesări

Nu cu mult timp în urmă, un angajat al Serviciului de Medicină Legală din Constanța, respectiv asistentul medical Emil Alexiu, a fost acuzat de mama unei copile care a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unei clădiri aflate în construcţie că i-ar fi cerut 1.000 de lei pentru efectuarea necropsiei. Femeia a reclamat incidentul reprezentanților mass-media, care au relatat cazul pe larg, așa că la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) “Sf. Apostol Andrei” Constanţa este constituită o Comisie Disciplinară. SCJU a anunțat, într-un comunicat, că specialiștii comisiei vor analiza activitatea asistentului Alexiu Emil în cadrul Serviciului de Medicină Legală şi, dacă se va constata că există abateri de la conduita profesională, vor fi luate măsurile legale care se impun. De asemenea, a fost sesizată și organizația profesională a asistenților medicali, respectiv Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), filiala Constanța, în cazul asistentului Alexiu Emil. ”Începând cu 8 decembrie 2016, asistentul medical Alexiu Emil nu mai activează la Serviciul Județean de Medicină Legală Constanța, fiind detașat pentru o perioadă de 60 de zile la Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul SCJU Constanța. După finalizarea anchetei disciplinare se vor lua măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat al conducerii SCJU Constanța.

Taguri articol


12