Autorităţile sanitare chiliene sînt suspectate că ar fi omis să informeze cel puţin 512 persoane că sînt infectate cu HIV, a anunţat ministrul Sănătăţii, pe fondul unui scandal privind SIDA, care ia amploare la nivel naţional. Alvaro Erazo a declarat că în 244 de cazuri, persoanele infectate nu au putut fi localizate de autorităţi. Însă, în 268 de cazuri nu există dovezi ale unor eforturi de a le găsi. ”Pe baza informaţiilor actuale nu putem fi siguri că persoanele infectate nu au fost informate, doar că nu există informaţii în acest sens”, a spus Alvaro Erazo în Camera Inferioară a Legislativului. ”Ceea ce este clar este că există servicii care nu acţionează cum ar trebui în ceea ce priveşte notificarea acestor cazuri”, a adăugat el.
Fostul ministru al Sănătăţii din Chile şi-a dat demisia după ce s-a aflat că un spital din nordul ţării nu a anunţat zeci de pacienţi că sînt infectaţi cu HIV. Trei dintre aceste persoane şi-au pierdut viaţa între timp. Ancheta lansată s-a extins şi în restul ţării, iar autorităţile au descoperit sute de cazuri în care nu există dovezi că persoanele vizate au fost informate după ce analizele medicale au arătat că sînt infectate cu HIV. Alvaro Erazo a dat asigurări că Guvernul va revizui procedurile şi protocolul aplicate în sistemul sanitar. Ministrul a afirmat că în Chile există în prezent 9.901 persoane infectate cu HIV, dintre care 6.407 urmează un tratatment. Preşedintele chilian, Michelle Bachelet, este de formaţie medic şi este specialist în SIDA.