Scandaluri politice artificiale, de la oamenii preşedintelui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Teme expirate, reactualizate

Scandaluri politice artificiale, de la oamenii preşedintelui

Politică 31 Iulie 2013 / 00:00 336 accesări

GURALIVI PENIBILI Aşa-zisa opoziţie parlamentară încearcă din răsputeri să-şi justifice existenţa prin acţiuni de cele mai multe ori penibile. Cum, în Parlament, poziţia partidelor de opoziţie contează prea puţin sau deloc, liderii politici fac ceea ce ştiu ei mai bine: inventează. Dacă anul trecut i-au minţit cu neruşinare pe liderii europeni că în România statul de drept nu este respectat, acum inventează o nouă tentativă de suspendare a preşedintelui. Afirmaţiile nu vin, de această dată, din gura lui Vasile Blaga sau Mihai-Răzvan Ungureanu, ci din partea noilor subalterni ai lui Traian Băsescu. Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, a declarat că o nouă suspendare a lui Traian Băsescu ar şterge România de pe harta ţărilor civilizate şi ar aduce prejudicii majore românilor. „Cerem domnilor Ponta şi Antonescu să le spună românilor dacă pregătesc alături de Dan Voiculescu o nouă lovitură de stat sau au învăţat ceva din lecţia din 2012. Cerem Comisiei Europene şi Comisiei de la Veneţia să evalueze seriozitatea premierului şi angajamentele anunţate de prim-ministrul Victor Ponta privind funcţionarea statului de drept în România”, a spus Preda. Interesant este că afirmaţiile lui Preda vin la scurt timp după ce liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au spus public, cu subiect şi predicat, că nu iau în calcul o nouă suspendare a preşedintelui. Probabil că pe Traian Băsescu îl sperie faptul că este tot mai ignorat de către reprezentanţii puterii şi readuce în discuţie teme expirate sau provoacă scandaluri politice doar ca să puncteze la capitolul imagine noul său partid de buzunar, Mişcarea Populară.

OFERTĂ DE MEDIERE Europenii şi mai ales românii s-au săturat de disputele politice. Dacă, la nivelul UE, guralivii lui Băsescu nu mai sunt băgaţi în seamă după ţeapa din 2012 cu încălcarea statului de drept, în ţară, Uniunea Centrelor de Mediere din România (UCMR) anunţă că se oferă să medieze sincopa intervenită între instituţiile preşedintelui şi premierului, considerând că serviciile sale pot asigura o compatibilizare a nevoilor instituţionale şi o stingere a stării de tensiune din ultima vreme. „Imparţialitatea specialiştilor UCMR, atribut fundamental al profesiei de mediator, poate înlătura şi controversa privind lipsa de tact sau de profesionalism a unor consilieri din cele două instituţii, suspectaţi că ar fi generat de fapt, în mod artificial, acest conflict, motiv pentru care devin incompatibili cu calitatea de membri ai unei comisii menite să aplaneze tensiunile apărute între cele două instituţii”, se arată într-un comunicat al UCMR.



12