Scandalurile din industria alimentară, „un mare câştig”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reclamă negativă, efect pozitiv

Scandalurile din industria alimentară, „un mare câştig”

Eveniment 29 Martie 2013 / 00:00 377 accesări

Scandalurile recente din industria alimentară sunt „un mare câştig”, pentru că, astfel, pe canalele de ştiri a ajuns să se vorbească, zilnic, despre Agricultură, problemele din domeniu şi calitatea hranei, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „De la începutul anului traversăm mai multe scandaluri naţionale şi internaţionale, pornind de la scandalul cărnii de cal până la laptele infestat cu aflatoxină. Am învăţat foarte multe lucruri pe care încercăm să le corectăm. Am mai învăţat că orice lucru rău se poate transforma într-un lucru bun”, a spus ministrul la un seminar pe teme de specialitate.

ALERTE ÎNCHISE Marii producători de lapte nu au înregistrat pierderi în ultima perioadă, în urma scandalului cu aflatoxina, pentru că aveau deja contracte cu procesatorii, care au fost respectate, a declarat demnitarul. El a spus că toate alertele alimentare în momentul de faţă sunt închise şi că situaţia a revenit la normal. „Din ceea ce am înţeles, vânzările au început să crească, mă refer la criza laptelui, evaluarea pagubelor este acum în stare de progres, cu toate că marii producători din Agricultură, cei care sunt crescători de vite, care au avut contracte cu procesatorii, nu au avut pierderi, pentru că sunt contracte tip pe care procesatorii le-au respectat în această perioadă”, a spus el. Ministrul Agriculturii a afirmat că laptele a fost colectat şi în ultima prioadă şi că s-au creat stocuri la marii procesatori.



12