Scanere moderne în vămi, până în 2019

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scanere moderne în vămi, până în 2019

Economie 04 Mai 2018 / 17:47 821 accesări
Potrivit Finanțelor, toate punctele vamale vor fi reabilitate și modernizate, până la finele anului

Potrivit Finanțelor, toate punctele vamale vor fi reabilitate și modernizate, până la finele anului

Toate punctele vamale vor fi reabilitate şi modernizate până la sfârşitul acestui an, astfel încât să nu mai intre în ţară niciun produs fără a fi scanat, a declarat vineri, la Suceava, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici - „E un obiectiv foarte ambiţios, dar care se va realiza. Se va schimba legislaţia la nivel naţional, astfel încât vama să fie zonă de interes naţional, exact cum e apărarea. Cu alte cuvinte, vom putea cumpăra imediat din piaţă ce servicii și lucrări avem nevoie. Să nu stăm luni de zile să cumpărăm un echipament, să asfaltăm o infrastructură rutieră, să dotăm vameşii cu elementele necesare. Această modificare va trebui să aibă şi avizul CSAT-ului şi deja s-a vorbit“. Teodorovici a subliniat că tot ce va intra în ţară va fi scanat şi că, în aceste condiţii, numai în cazul contrabandei cu ţigări se vor înregistra scăderi semnificative - „Scanerele vor fi funcţionale. Vama va fi reabilitată, modernizată cu tot ceea ce înseamnă echipamente fixe, mobile şi portabile. Nu va exista ideea de nefuncţional. Nu se va face nimic pe eşantion. Tot ce înseamnă acces în ţară va fi cu scanner fix, adică nu ai pe unde să treci. Numai din ţigări se pot aduce la bugetul de stat cam un miliard euro“.

Taguri articol


12