„Scapino” a trecut proba... secolelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ultima comedie a lui Cireşar

„Scapino” a trecut proba... secolelor

Cultură 25 Iunie 2011 / 00:00 672 accesări

Ultima comedie a lunii lui Cireşar, „Scapino”, găzduită de Casa de Cultură a Sindicatelor, le-a oferit ocazia celor care au dorit să uite de caniculă să se întâlnească cu nemuritoarele personaje ale lui Moliere, pe care cele aproape trei secole şi jumătate de la zămislire nu prea le-a îmbătrânit. Dimpotrivă. Sub bagheta regizorală a lui Dan Tudor, în spectacolul „Scapino”, a cărui avanpremieră a văzut-o publicul constănţean, joi seară, celebrele personaje sunt învăluite într-un comic savuros. Situaţiile în care sunt puşi protagoniştii, limbajul colorat, dar mai ales vestimentaţia... modernă plasează farsa clasică în contemporaneitate, datorită geniului lui Moliere.

Meritul regizorului este acela de a crea pentru publicul larg un spectacol modern, mizând pe efectul gagurilor şi al jocurilor de cuvinte - (geronto)filă, „nu (mă)căiesc”, „privirea… brânză”. „Să nu-mi spuneţi mie Scapino, dacă nu vă scap”, spune sus şi tare vicleanul şi isteţul personaj interpretat de Andrei Duban. De altfel, acesta „scurtcircuitează”, la un moment dat, bunul mers al acţiunii din dorinţa de a face „o poză de grup” cu stelele filmului şi teatrului românesc, chemate ad-hoc pe scenă.

„Confruntări” între generaţii. Cu Ileana Stana Ionescu în rolul doicii Nerine, cu Valentin Uritescu în cel al lui Geronte, pentru care Nerine a făcut o... pasiune, declarându-se „gerontofilă” şi cu Ion Dichiseanu (Argante), „Scapino” a avut un efect „retro”, chiar dacă apariţia actorilor a şocat. Argante, la costum, cu ochelari de soare şi fumând trabuc, asemenea şi domn’ Geronte, dar fără... fumuri şi roşul sclipitor al vestimentaţiei Ilenei Stana-Ionescu, au impresionat. Nici „generaţia tânără”, în frunte cu Andrei Duban - Scapino, Ilinca Goia - Zerbinette, Monica Davidescu - Hyacinthe, Dragoş Ionescu - Octave, Răzvan Oprea - Leandre şi Orodel Olaru - Silvestre, nu a fost mai prejos, conferind dinamism piesei. Subiectul piesei, conflictul dintre generaţii, dintre dorinţele părinţilor şi ale copiilor, dar şi „lupta” surdă dintre stăpâni şi supuşi şi „apucăturile” personajelor sunt recognoscibile în viaţa de zi cu zi, transformând spectacolul „Scapino” într-o oglindă a societăţii actuale.

„Îi cunosc, mi-e drag să lucrez cu ei şi sunt mândru cu ei. Ne iluzionăm că suntem egali cu ei, doar dacă ne spun bună-ziua, dar nu este aşa”, a spus regizorul Dan Tudor referitor la numele grele din distribuţie.

La Constanţa, publicul a văzut doar avanpremiera piesei - a doua, după cum a spus regizorul, după cea de la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Ion Dacian” din capitală, premiera fiind programată în toamnă, la Bucureşti.

Taguri articol


12