Scarlett Johansson apelează la FBI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În căutarea onoarei pierdute

Scarlett Johansson apelează la FBI

Monden 16 Septembrie 2011 / 00:00 666 accesări

Actriţa americană Scarlett Johansson, în vârstă de 26 de ani, a apelat la ajutorul FBI, care a declanşat o amplă acţiune de căutare a hackerilor, după ce două poze nud ale vedetei au început să circule în mediul virtual. Surse din anturajul actriţei afirmă că aceasta a contactat imediat FBI-ul, deoarece consideră că ceea ce s-a întâmplat reprezintă o infracţiune. Fotografiile au fost făcute chiar de către Scarlett Johansson, cu telefonul mobil. Şi alte vedete au căzut victime ale hackerilor, care au postat pe Internet fotografii nud ale acestora. Pe rând, fotografii nud cu Vanessa Hudgens, Jessica Alba, Justin Timberlake şi Mila Kunis au ajuns pe net. La numai câteva ore după ce pozele cu Scarlett Johansson au ajuns pe Internet şi telefonul mobil al actriţei Mila Kunis, în vârstă de 27 de ani, a fost piratat, fiind găsite şi postate fotografii care o arată pe aceasta alături de Justin Timberlake, în ipostaze stânjenitoare. O altă fotografie îl arată pe Justin Timberlake singur, pozând cu o pereche de chiloţi roz pe cap. Cei doi actori, care s-au cunoscut în timpul filmărilor la comedia romantică ”Friends with Benefits / Prieteni cu beneficii”, au negat întotdeauna că ar forma un cuplu, mai ales că Justin Timberlake tocmai se despărţise de iubita sa din ultimii cinci ani, actriţa Jessica Biel. La rândul său, Mila Kunis punea capăt unei relaţii de opt ani cu Macaulay Culkin.

Potrivit investigatorilor, circa 50 de staruri s-au aflat în aceeaşi situaţie, însă numele lor nu au fost făcute publice, din cauza faptului că ancheta este în plină desfăşurare. Se vehiculează numele starletelor Selena Gomez şi Miley Cyrus, dar şi al cântăreţei Christina Aguilera. Cel mai probabil, hackerii au sustras fotografiile din conturile de e-mail iar apoi le-au făcut publice pe diferite site-uri. Actriţa Scarlett Johansson, devenită celebră odată cu rolul adolescentei din filmul ”The Horse Whisperer / Îmblânzitorul de cai” din 1998, a fost însă prima care a apelat la autorităţi. Scarlett Johansson şi-a angajat şi un avocat, care a avertizat site-urile care au postat pozele să le retragă pentru că actriţa deţine drepturile de autor asupra fotografiilor şi ameninţă cu o acţiune în justiţie.



12