Scarlett Johansson şi Joseph Gordon-Levitt, un posibil cuplu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scarlett Johansson şi Joseph Gordon-Levitt, un posibil cuplu

Monden 21 Octombrie 2011 / 00:00 508 accesări

Actriţa americană Scarlett Johansson a fost surprinsă giugiulindu-se cu actorul Joseph Gordon-Levitt. Cei doi au fost văzuţi în mai multe ipostaze intime, la New York. Actriţa americană, în vârstă de 26 de ani, a fost văzută în compania lui Gordon-Levitt, în vârstă de 30 de ani, la New York, iar cei doi actori păreau, potrivit unor surse, foarte fericiţi împreună. “Se sărutau. Păreau foarte îndrăgostiţi”, a declarat o sursă pentru publicaţia “Us Weekly”. “S-au întâlnit prima dată pentru a discuta despre un film în care voiau să joace împreună, însă acum relaţia lor este de o cu totul altă natură”, a afirmat o altă sursă.

Mariajul actriţei Scarlett Johansson cu actorul canadian Ryan Reynolds s-a încheiat în decembrie 2010, iar artista americană, care a avut apoi o relaţie de câteva luni cu Sean Penn, a dezvăluit recent că s-a simţit destul de deprimată după divorţ şi că a căutat sprijinul familiei sale pentru a trece peste acea perioadă dificilă.

Taguri articol


12