Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” le-a oferit melomanilor de la malul mării două seri speciale, cu participarea unor artişti din patria lui Verdi, concepute sub forma unor concerte-lecţie. Primul eveniment muzical, intitulat „Artişti italieni pe scena constănţeană”, programat marţi seară, a fost primit cu entuziasm de cei prezenţi în sala de spectacole a teatrului constănţean, cărora li s-a oferit un moment special, cu creaţii din repertoriul lui Schumann, Mozart, Anastasio, Barber şi Rossini. La pupitrul orchestrei Teatrului „Oleg Danovski” s-a aflat Epifanio Comis, care, de altfel, a fost şi solistul serii.
Cea de-a doua seară a evenimentului muzical româno-italian a fost un prilej deosebit pentru şase tineri studenţi italieni să cânte alături de orchestra simfonică de la malul mării, condusă, şi de această dată, de dirijorul Epifanio Comis. Astfel, Salvatore Vaccarella, Gaetano Vaccarella, Giacomo Scinardo, Salvatore Bertino, Alberto Ferro şi Valerio Riggi au avut posibilitatea, ieri, să-şi dovedească talentul şi cunoştinţele pianistice, fiind protagoniştii unor concerte din creaţia compozitorilor Mozart, Liszt, Rahmaninov şi Ceaikovski.
Potrivit directorului TNOB, soprana Daniela Vlădescu, aceste schimburi de experienţă româno-italiene, utile atât pentru orchestra simfonică de la malul mării, dar mai ales pentru artiştii invitaţi, ar putea să continue şi anul viitor.