O poveste suspect de asemănătoare cu cazul fratelui fostului preşedinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu (dosar în care este acuzat de clanul Bercea că a cerut bani pentru a-l scoate pe Mondialu din închisoare), îl are în prim-plan pe vărul fraţilor Sile şi Nuţu Cămătaru, Constantin Valentin Zaharia, cercetat într-un dosar de corupţie privind intervenţii la judecători pentru eliberarea din arest a lui Vasile Balint, precum şi a altor interlopi. Acesta a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, primind o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare. Zaharia a fost arestat preventiv, la jumătatea lunii iunie, împreună cu mai mulţi apropiaţi ai fraţilor Cămătaru, într-un dosar în care a intermediat promisiunea și oferirea de către o persoană trimisă în judecată de sume de bani către un avocat, "cu promisiunea că apărătorul va interveni la judecătorul învestit cu soluționarea fondului cauzei pentru pronunțarea unei soluții favorabile". "În aceeaşi perioadă, inculpatul Zaharia Constantin Valentin a înlesnit pretinderea şi acceptarea promisiunii de către avocatul respectiv a unor sume de bani de la persoana trimisă în judecată, facilitând discuţiile purtate de aceştia în acest scop, atât prin intermedierea întâlnirii dintre cei doi, cât şi prin prezentarea avocatului respectiv ca având „relații” la instanțele de judecată", se arată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
Conform procurorilor, vărul fraţilor Cămătaru a declarat că recunoaște faptele şi este de acord cu pedeapsa propusă de anchetatori, respectiv trei ani de închisoare cu suspendare. „În prezența apărătorului ales, inculpatul Zaharia Constantin-Valentin a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, precum și că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Sector 5 Bucureşti", se precizează în documentul citat.
Procurorii au pus sechestru asigurător pe suma de 4.000 de lei, depusă la bancă pe numele lui Zaharia, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.
Dosarul de urmărire penală al lui Constantin Valentin Zaharia şi acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.
Întreaga poveste
Procurorii DNA au făcut percheziţii, pe 11 iunie, la locuinţele unor apropiaţi ai fraţilor Cămătaru şi la avocata acestora şi au reţinut şapte persane. Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea de arestare preventivă a DNA şi a dispus arestarea pentru 30 de zile a şase inculpaţi din cei şapte. Măsura de arest preventiv a fost prelungită de instanţă pe 7 iulie, decizia Curţii de Apel rămânând definitivă pe 16 iulie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţiile inculpaţilor.
Veronica Slăvila este cercetată pentru trafic de influență şi complicitate la trafic de influență, Claudia Ciobănică - pentru trafic de influenţă, Licuţa Udilă - pentru cumpărare de influenţă, Marina Niţă şi Constantin Valentin Zaharia - pentru complicitate la trafic de influență şi complicitate la cumpărare de influenţă. Tudoriţa Udilă este cercetată pentru săvârşirea infracțiunii de cumpărare de influenţă, iar Bogdan Petrică Bagoli, cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la trafic de influenţă.
Conform anchetatorilor, în perioada martie 2013 - august 2014, Veronica Slăvilă, în mod direct sau indirect, a solicitat mai multe sume de bani de la mai multe persoane, creându-le acestora impresia că ar avea influență - personal sau prin intermediari - asupra unor magistrați din cadrul Tribunalului Bucureşti, respectiv Curții de Apel București. Mai exact, în lunile iulie şi august 2014, femeia a cerut şi a primit, în două tranşe, în mod indirect, prin intermediul unui avocat, suma de 40.000 de euro de la Licuţă Udilă. În schimb, Slăvilă a promis că va interveni printr-o altă persoană, pe lângă un judecător din cadrul Curții de Apel Bucureşti, în sensul înlocuirii măsurii arestului preventiv, dispusă de Tribunalul București față de o rudă a acestuia din urmă, cu o altă măsură preventivă. În acest caz, "tranzacţia" a fost intermediată de către Marina Niţă.
Pentru eliberarea din arest a unei persoane, Veronica Slăvilă a ajutat-o pe Claudia Ciobănică să ceară 30.000 de euro, în august 2014. "De asemenea, referitor la aceeași situație, în intervalul iunie - iulie 2014, a pretins, în mod indirect, prin intermediul inculpatului Bagoli Petrică Bogdan suma de 40.000 de euro de la inculpatul Udilă Licuță. În intervalul martie - august 2013, a pretins suma de 50.000 de euro de la o altă persoană, cercetată în stare de arest preventiv, promiţând în schimb că va interveni printr-un intermediar, pe lângă judecătorii competenţi de la Tribunalul Bucureşti, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, în scopul cercetării persoanei respective în stare de libertate", conform DNA.
Sursa citată precizează că, în iulie 2014, l-a ajutat pe un avocat să ceară, de la o persoană trimisă în judecată, 200.000 de euro, asigurând-o că poate interveni la judecătorul care urma să soluţioneze dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, astfel încât acea persoană să primească o pedeapsă penală cu suspendarea executării.
De asemenea, în august 2014, femeia a cerut 50.000 de euro şi a promis că va "obţine" o sentinţă favorabilă pentru persoana trimisă în judecată. "În cursul lunii august 2014, inculpații Udilă Licuţă și Udilă Tudorița au promis acordarea unui împrumut în sumă de 10.000 de euro avocatului respectiv, în schimbul finalizării demersurilor efectuate de către acesta, prin intermediul inculpatei Slăvilă Veronica, în sensul intervenţiei pe care aceasta din urmă lăsase să se creadă că o are pe lângă un judecător din cadrul Curții de Apel Bucureşti, pentru înlocuirea unei măsuri procesuale cu alta mai blândă, față de o rudă a primilor doi", adaugă DNA.
Procurorii DNA desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, dintre care una este avocat. Potrivit unor surse judiciare, în acest dosar a fost începută urmărirea penală pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, în legătură cu faptul că, în luna mai 2014, un avocat a pretins şi primit 50.000 de euro, promiţând că va interveni pe lângă un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti ca să îi înlocuiască lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, arestul preventiv cu măsura arestului la domiciliu. În 16 iulie 2014, procurorii au extins urmărirea penală pentru o nouă faptă de trafic de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, faţă de avocatul Luiza Gabriela Dragne, cunoscută ca avocata fraţilor Cămătaru, care ar fi cerut 200.000 de euro de la Laurenţiu Niki Dăscălescu Turca, promiţând că va interveni la un judecător de la Tribunalul Bucureşti pentru a dispune o pedeapsă cu suspendare într-un dosar în care Dăscălescu este acuzat de înşelăciune şi constituire sau aderare la un grup infracţional organizat.
Potrivit aceloraşi surse, Veronica Slăvilă, prin intermediul avocatei Dragne, ar fi primit, în perioada iunie - august 2014, în două tranşe, suma totală de 40.000 de euro de la Licuţă Udilă, tatăl lui Florin Udilă, pentru a interveni, printr-o altă persoană, la un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti, ca să înlocuiască măsura arestului preventiv în dosarul în care Florin Udilă este acuzat de camătărie şi spălare de bani.
În 6 mai 2015, Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea lui Sile Cămătaru din arest preventiv şi plasarea lui în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de proxenetism.
În 4 noiembrie 2014, Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a fost eliberat din arest, după ce instanţa supremă a decis ca el să fie judecat în arest la domiciliu, într-un dosar de infracţiuni cu violenţă în care sunt judecaţi alţi 53 de membri ai clanurilor Cămătarii şi Sportivii. Nuţu Cămătaru a stat în arest din februarie 2013 până în noiembrie 2014. Dosarul se judecă la Curtea de Apel Bucureşti.
Şi Sile Cămătaru a fost arestat preventiv în acest dosar, din 23 februarie 2013 până în 12 noiembrie 2013, când a fost eliberat. Ulterior, el a fost arestat preventiv în cel de-al doilea dosar, în care este acuzat de proxenetism.