Directorul Operei Naţionale Bucureşti (ONB), scenograful Cătălin Ionescu-Arbore, va fi decorat de Casa Regală a României cu medalia „Regele Mihai I” pentru loialitate. Evenimentul va avea loc vineri, de la ora 11.00, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, în prezenţa Regelui Mihai I, a Principesei moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu al României. Cu această ocazie, vor mai fi decorate şi alte personalităţi care s-au remarcat prin rezultate deosebite în diferite sectoare ale vieţii sociale.
Cătălin Ionescu-Arbore a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, specializarea scenografie. Începând din 1990, este scenograf al Operei Naţionale Bucureşti, realizând decorurile şi costumele pentru numeroase spectacole de operă şi balet. Cu o experienţă de peste trei decenii, a desfăşurat o activitate susţinută atât pe plan naţional, cât şi internaţional. De altfel, o serie de spectacole din repertoriul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa au scenografia semnată de Ionescu-Arbore.
Membru al Uniunii Arhitecţilor, Uniunii Artiştilor Plastici şi Uniunii Teatrale din România (UNITER), Cătălin Ionescu-Arbore a fost distins cu premiul pentru cel mai bun spectacol al anului, acordat de revista „Actualitatea”, pentru „Don Carlo”, de Giuseppe Verdi - realizat în 1991, la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca şi pentru „Mefistofele”, de Arrigo Boito - realizat în 1999, la Opera Naţională Română din Iaşi. Începând din 2006, Cătălin Ionescu-Arbore ocupă poziţia de director general al Operei Naţionale Bucureşti.