Scheletul complet al unui cal preistoric, aflat într-o stare perfectă de conservare, în ciuda celor peste 100.000 de ani care au trecut de la decesul animalului, a fost descoperit de un agricultor din centrul Franţei, a anunţat, marţi, Ministerul Culturii din această ţară. “Datarea scheletului animalului este încă ipotetică, însă putem deja să îl evaluăm la cel puţin 100.000 de ani, dacă nu chiar mai mult”, a declarat Frédéric Surmely, directorul departamentului de conservare a patrimoniului din această regiune a Franţei. “Ceea ce face ca această descoperire să fie excepţională este faptul că starea de conservare este perfectă. Scheletul este complet şi conţine inclusiv oasele din vertebrele codale”, a precizat aceeaşi sursă. Scheletul a fost descoperit pe 10 octombrie, pe un teren agricol din Moriat, o comună din departamentul Puy-de-Dôme din centrul Franţei, de un agricultor care a anunţat imediat organele competente. Scheletul, aflat la o adâncime de doi metri, se află într-un strat de depozite aluvionare din lunca râului Allier, care datează de circa trei milioane de ani. “Probabil că animalul a căzut într-o groapă, iar cadavrul său a fost foarte repede acoperit cu mâl sau cu pământ, în urma unei alunecări de teren, explicând astfel motivul pentru care este atât de bine conservat”, a adăugat Frédéric Surmely.
Strămoş al calului modern, acest exemplar preistoric era puţin mai scund - având o înălţime de 135 de centimetri - şi semăna cu un ponei mai mare, au precizat experţii francezi. Aceştia speră să obţină cu ajutorul testelor de laborator informaţii preţioase despre evoluţia speciei cabaline, clima şi condiţiile de viaţă din acea epocă.