Comisia Europeană a autorizat o schemă de ajutor de stat, cu un buget de 180 milioane euro, pentru restructurarea firmelor mici şi mijlocii, în dificultate, din portofoliul Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) şi al Ministerului Economiei, în vederea depăşirii efectelor crizei economice. Bugetul total estimat al schemei este de 180 milioane euro, incluzînd suma de 30 milioane euro alocată schemei de salvare. Din această sumă, 90 milioane euro sînt prevăzute pentru anul 2009, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei. Ajutorul de stat se poate acorda sub formă de subvenţii, infuzii de capital de lucru sau capital social, participări la majorarea capitalului social prin transformarea unor creanţe ale AVAS şi Ministerului Economiei în acţiuni, eşalonarea unor datorii către AVAS, credite cu o rată a dobânzii cel puţin comparabilă cu rata de referinţă adoptată de Comisia Europeană, în prezent de 13,76%. Durata schemei este de doi ani, 2009 -2010, cu posibilitatea de prelungire, iar beneficiarii pot fi numai IMM-urile în dificultate aflate în portofoliul AVAS şi al Ministerului Economiei. Ajutorul de restructurare se poate acorda şi companiilor care au beneficiat de ajutor de stat pentru salvare şi care, după şase luni, nu pot face dovada rambursării integrale a creditului, dar prezintă un plan de restructurare. Planurile de restructurare ale IMM-urilor, care beneficiază de ajutor de stat în cadrul acestei scheme, trebuie aprobate, după caz, de AVAS şi Ministerul Economiei. În cazul în care valoarea ajutorului depăşeşte zece milioane euro pentru un beneficiar, inclusiv ajutorul de salvare, este considerat ajutor individual şi trebuie notificat la Comisia Europeană în vederea autorizării. Numărul maxim estimat de beneficiari în cadrul schemei este de 50. Schema este conţinută în proiectul de hotărîre de Guvern pentru instituirea unui mecanism de ajutor de stat privind restructurarea agenţílor economici din portofoliul AVAS şi al ME, în vederea depăşirii efectelor crizei economico-financiare mondiale, se mai arată în comunicatul autorităţii de concurenţă.