Bugetul alocat măsurilor de ajutor de stat elaborate în acest an este de 7,38 miliarde de euro, pentru 60.000 de beneficiari, dar sumele vor fi acordate pe durata mai multor ani, în special în dezvoltarea regională, potrivit datelor Consiliului Concurenţei. „Nu trebuie înţeles că toţi aceşti bani vor fi acordaţi în 2009, schemele întinzându-se pe mai mulţi ani ca aplicabilitate, dar trebuie avute în vedere şi schemele emise în anii trecuţi şi care sunt valabile şi în 2009. Majoritatea acestor măsuri de ajutor vizează dezvoltarea regională - realizarea de noi investiţii productive care vor avea ca rezultat crearea şi menţinerea de locuri de muncă, precum şi formarea profesională”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. În acest an au fost elaborate 22 măsuri de sprijin, din fonduri comunitare şi naţionale. Astfel, patru scheme cu un buget de 4,18 miliarde euro au fost autorizate de Comisia Europeană. Alte patru scheme, exceptate de la notificarea CE, au un buget de 1,7 miliarde de euro, pentru 5.137 de beneficiari. De asemenea, 13 scheme de minimis, cu un buget de 1,5 miliarde de euro, sunt destinate unui număr de 54.000 de companii, în timp ce o schemă de servicii de interes economic general, cu un buget de 26.000 de euro, are ca beneficiari 100 de firme. Consiliul Concurenţei menţionează că în contextul crizei economice, România a introdus o schemă de ajutor de stat cu un buget de circa cinci milioane de euro, prin Eximbank, care vizează acordarea de garanţii companiilor.