Schimb american în baza de la Kogălniceanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schimb american în baza de la Kogălniceanu

Eveniment 12 Februarie 2008 / 00:00 1024 accesări

În baza militară de la Kogălniceanu a avut loc, ieri, schimbarea misiunii între militarii americani din cadrul Batalionului 40 Construcţii cu cei din Batalionul 74 Construcţii. După şase luni, timp în care au contribuit la reconstrucţia mai multor clădiri din judeţul Constanţa, cei 25 de militari din Batalionul 40 Construcţii au plecat înapoi în Statele Unite. “Voi simţi lipsa României. Aici mi-am făcut mulţi prieteni şi mi-ar plăcea să revin. Ştiu că acasă mă aşteaptă familia şi acest lucru mă bucură enorm însă sînt şi un pic trist pentru că părăsesc această ţară frumoasă”, a declarat comandantul Batalionului 40 Construcţii, lt. Brad Coleman. Militarii americani au luat parte la o ceremonie de schimbare a comenzii în cadrul căreia soldaţii Batalionului 74 au arborat steagul cu însemnele specifice acestui batalion, iar cei din cadrul Batalionului 40 şi-au recuperat drapelul, urmînd să îl arboreze în viitoarea unitatea unde vor efectua misiuni. “În România am executat peste 1.900 de ore de muncă. Am efectuat o serie de lucrări reuşite, iar novicii au avut posibilitatea să se perfecţioneze. În Bulgaria, am renovat un azil şi o grădiniţă, iar în România am renovat Clinica de Boli Demato-Venerice şi Centrul de Plasament Orizont”, a declarat lt. Brad Coleman. Militarii americani, supranumiţi şi Seabees, au demarat în luna septembrie a anului 2007 lucrări de renovare la Clinica de Endocrinologie. Clădirea era însă foarte veche şi podeaua s-a surpat, viaţa militarilor fiind pusă în pericol. Lucrările au fost sistate aici şi demarate la Clinica de Boli Dermato-Venerice, unde rezultatul muncii americanilor a oferit condiţii mai bune de spitalizare dar şi de lucru pentru personalul medical. “Vreau să le mulţumesc soldaţilor americani pentru ajutorul oferit. Militarii au zugrăvit toată clinica, au schimbat partea electrică şi grupurile sanitare. Au făcut treabă foarte bună”, a declarat şeful Clinicii de Boli Dermato-Venerice, prof. univ. dr. Gheorghe Nicola. Cei 25 de militari americani care au ajuns în România spun că au aflat multe lucruri despre ţara noastră chiar de la cei care pleacă înapoi în SUA şi că abia aşteaptă să cunoască o parte din tradiţiile româneşti. “Trebuie să continuăm drumul pe care au mers predecesorii noştri. Abia aşteptăm să ne apucăm de lucru şi să putem numi România casa noastră pentru următoarele şase luni. Am aflat multe despre frumuseţile României. Vremea de aici este similară cu cea din unele state din SUA şi ne va fi uşor să ne acomodăm.”, a declarat comandantul Batalionului 74, subofiţerul brevetat William McDermott. Cei 25 de militari care vor îndeplini misiuni timp de şase luni în România vin din baza de la Golf Port, Mississippi. Unii dintre aceştia deja şi-au manifestat interesul pentru a învăţa limba română. “Ştiu spaniola şi italiana. Am observat că limba română seamănă cu acestea două şi cred că nu va fi foarte dificil. De fapt, cînd voi pleca de aici vreau să vorbesc corect în limba română şi îmi va fi ruşine dacă nu voi putea face acest lucru”, a declarat caporalul Robert Putman. Deocamdată, militarii americani nu ştiu unde vor efectua lucrări de construcţie, însă speră ca în cel mai scurt timp să înceapă să renoveze anumite instituţii. “Avem o scurtă perioadă de timp de acomodare.”, a declarat subofiţerul brevetat William McDermott.



12