“Schimb” de parlamentari între PP-DD şi UNPR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Demisii

“Schimb” de parlamentari între PP-DD şi UNPR

Politică 12 Iunie 2014 / 00:00 599 accesări

Binecunoscut pentru scurgerile parlamentare, PP-DD a mai pierdut un deputat. Politicianul Mario Caloianu a demisionat din partid, pentru a se înscrie în UNPR. Vestea a fost anunţată în plenul Camerei Deputaţilor, în cadrul unei şedinţe conduse de Viorel Hrebenciuc. Până în prezent, alţi 30 de deputaţi au părăsit grupul PP-DD, care mai numără doar 18 deputaţi. Grupul PP-DD se pare că a pierdut un deputat şi a recâştigat un senator, întrucât Ionel Agrigoroaei a anunţat că şi-a dat demisia din grupul UNPR, pentru a reveni la „prima dragoste” - PP-DD, partid pe care l-a părăsit în decembrie 2013. „Da, recunosc, am greşit că am plecat la UNPR. Cu partidul ăsta (PP-DD - n.r.) am ajuns în Parlament şi aici revin. A fost un context atunci când am plecat din partid. Îmi recunosc eroarea”, a declarat senatorul de Iaşi. Agrigoroaei nu a vrut să ofere detalii cu privire la plecarea sa din UNPR.



12