Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrîn” (CNMB) din Constanţa, a găzduit, sîmbătă, 15 noiembrie, Conferinţa cu tema „Calitate şi performanţă în educaţie”. Evenimentul a făcut parte din proiectul transfrontalier ECE - ROMBUL Dobrogean, iniţiat de CNMB şi realizat în parteneriat cu Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, Liceul „N. Vaptarov”, din Silistra şi Liceul „R. Slaveikov” din Dobrich. „Ne-am propus ca în cadrul acestui proiect să realizăm mai multe produse didactice. Această conferinţă pentru profesori, care se află la a doua ediţie, reprezintă o bună ocazie pentru cadrele didactice invitate să facă schimb de opinii, în vederea îmbunătăţirii practicilor didactice”, a declarat directorul CNMB, prof. dr. Vasile Nicoară. Conferinţa a fost structurată pe două secţiuni: „Provocările educaţiei în societatea cunoaşterii” şi „Activitatea profesorului între tradiţie şi reformă”. La manifestare au participat atît cadre didactice de la cele patru unităţi de învăţămînt implicate în proiect, cît şi din alte state europene. Toate materialele prezentate în cadrul acţiunii vor fi publicate într-un volum multiling.