Schimb dur de replici Merkel - Putin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schimb dur de replici Merkel - Putin

Externe 17 Noiembrie 2012 / 00:00 435 accesări

Preşedintele rus, Vladimir Putin şi cancelarul german, Angela Merkel, au avut un schimb dur de replici, vineri, în cursul unui forum germano-rus, la Moscova, despre cazul celor două tinere din cadrul grupului Pussy Riot încarcerate. În cursul acestui forum al unor reprezentanţi ai societăţii civile din cele două ţări, Merkel s-a întrebat, în faţa preşedintelui rus, cu privire la condamnarea celor două membre ale grupului Pussy Riot la doi ani de închisoare, pentru o rugăciune punk anti-Putin, cântată în februarie, într-o catedrală din Moscova: ”Trebuia, oare, ca cele două femei să fie trimise la închisoare? Nu ştiu. Nu ştiu dacă acest lucru s-ar fi întâmplat la fel în Germania”. Condamnarea celor două femei, confirmată în apel, în octombrie, când a treia a fost eliberată, a suscitat critici dure în Occident. Vizibil iritat de remarcile cancelarului, Putin a declarat că Pussy Riot sunt antisemite şi a apreciat că nu este posibil să fie susţinute. Se pare că Putin se referă la o acţiune din 2008 a grupului contestatar şi pentru libertate Voina, din care tinerele făceau parte la vremea respectivă, care a regizat un spectacol despre spânzurarea unor homosexuali, evrei şi imigranţi, într-un supermarket, aparent cu scopul de a provoca.

Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, s-a pronunţat luni pentru un ”dialog critic deschis cu Moscova”, iar deputaţi conservatori şi liberali, la putere în Germania, au îndemnat anterior Guvernul Merkel, într-o moţiune dezbătută în Parlament, la Berlin, să se angajaze în favoarea unei sporiri a democratizării în Rusia. Merkel a fost însoţită la Moscova de opt miniştri şi zece patroni de întreprinderi care au participat la consultări ruso-germane la Kremlin, dominate de probleme economice, Germania fiind al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, după China. Acorduri bilaterale au fost anunţate vineri seara. Un oficial din cadrul companiei ruse de căi ferate a declarat că un contract privind achiziţionarea a 700 de locomotive de la gigantul german Siemens a fost semnat vineri.

Taguri articol


12