Câteva sute de români care au ales să îşi petreacă vacanţa pe litoralul bulgăresc, la Albena sau Nisipurile de Aur, au fost îndrumaţi şi ajutaţi de poliţiştii români detaşaţi în Bulgaria de la începutul sezonului estival. Oamenii legii spun că românii se luminează la faţă în momentul în care ...
Investitorii care au fugit din România, în toiul crizei politice din iulie, vor reveni cât de curând, deoarece riscul asociat titlurilor de stat va fi redus de sprijinul acordat de FMI, consideră analiştii băncii franceze BNP Paribas. „Comentariile FMI privind subevaluarea leului au ajutat în mod special ...
Poliţiştii au constatat 19 infracţiuni şi au aplicat 1.178 de sancţiuni contravenţionale în urma controalelor efectuate în ultimele trei luni la aproape 11.000 de societăţi de pază a valorilor, potrivit unui comunicat remis de Poliţia Română. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru deficienţe ...
Majoritatea băncilor sunt închise astăzi, excepţie făcând unele unităţi din hypermarketuri şi malluri. La Raiffeisen Bank, spre exemplu, ziua de astăzi este nelucrătoare. Totuşi, unităţile din cadrul reţelei Selgros şi cele amplasate în malluri funcţionează normal. Direcţia Call Center a băncii va ...
Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa au primit întăriri! Este vorba despre doi poliţişti din Bulgaria, care vor petrece la Constanţa următoarele trei săptămâni şi îi vor ajuta pe agenţii noştri să verifice documentele maşinilor înmatriculate în ţara vecină. Nu este prima dată când ...
OMV Petrom a încheiat semestrul I cu un profit net de 2,02 miliarde lei, în creştere cu 16% faţă de 2011, datorită „preţului marginal mai mare la ţiţei şi cursului de schimb valutar”, după cum a explicat CEO-ul companiei, Mariana Gheorghe. „Performanţa OMV din trimestrul II a fost ...
Prima serie de poliţişti români detaşaţi pe litoralul bulgăresc şi-a încheiat vineri misiunea începută la data de 1 iulie. Cei patru poliţişti români detaşaţi în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur au consiliat 280 de turişti români, cărora le-au furnizat diverse informaţii, în special cu ...
Ministrul Dezvoltării din Grecia, Yannis Stournaras, a declarat că speră să nu ajungă să meargă cu calul, după ce din cauza crizei, şi-a schimbat maşina marca Audi cu un Volkswagen Golf şi compară ieşirea Greciei din Zona Euro cu efectele unei bombe nucleare. Ministrul spune că în niciun caz Grecia nu ...
Luni, 4 iunie, Banca Comercială Română (BCR) nu va avea program cu publicul, toate unităţile teritoriale de retail şi centrele de afaceri corporate urmând să fie închise. „Totuşi, va fi asigurată alimentarea cu cash a bancomatelor, automatelor de schimb valutar şi maşinilor multifuncţionale. În ...
Doi bărbaţi au jefuit, ieri, o casă de schimb valutar situată pe bulevardul I.C. Brătianu, din Capitală. Cei doi indivizi au intrat în spaţiul comercial, în jurul orelor 10.00, pretinzând că sunt comisari ai Gărzii Financiare şi că instituţia pe care o reprezintă derulează un control amplu în toată ...
Formularele-tip prin care şoferii români pot solicita returnarea diferenţei de taxă auto plătită după data de 1 iulie 2008, se găsesc, începând de ieri, la toate direcţiile financiare din subordinea Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Potrivit informaţiilor Ministerului Mediului şi ...
ING Bank a pus în funcţiune primele bancomate pentru operaţiuni în euro, la care se pot face depuneri şi retrageri de numerar în monedă unică. ATM-urile funcţionează într-o unitate SelfBank de pe şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti, iar singurii care pot face tranzacţii sunt cei care au carduri emise ...
MasterCard Europa a lansat, pe site-ul din România, o nouă secţiune de recomandări şi sfaturi practice pentru folosirea cardurilor în mai multe state europene, cum ar fi Austria, Franţa, Italia, Slovacia, Slovenia şi Elveţia. După cum se poate observa, ţările în cauză sunt destinaţii clasice pentru ...
După plata facturilor şi transferurile de bani, schimburile valutare sunt cele mai frecvente operaţiuni bancare. Numai în primele 10 luni ale anului, valoarea schimburilor valutare a depăşit un miliard lei, de circa patru ori mai mult decât în perioada similară din 2010, potrivit datelor Băncii Comerciale ...
„POVESTE CUSUTĂ CU AŢĂ ALBĂ” O femeie din Constanţa a intrat în atenţia poliţiei după ce a încercat să plaseze, ieri după-amiază, o bancnotă de 100 de lei... falsă. Constănţeanca s-a dus să facă cumpărături la supermarket-ul Alfa Beta din Piaţa Tomis III. După ce şi-a pus în coş ...
Peste 3.000 de turişti britanici ar putea vizita România până la Crăciun, după ce au aflat, din noul film al seriei cu vampiri Twilight / Amurg că Transilvania nu este un ţinut imaginar. Potrivit unui sondaj realizat în rândul fanilor seriei, peste jumătate dintre aceştia au recunoscut că, până la ...