Tradiţia Trofeului "Carpaţi" continuă şi în acest an cu ediţia a 36-a, organizată în Sala "Constantin Jude" din Timişoara. La competiţie participă patru selecţionate, pe lîngă cea gazdă confirmîndu-şi prezenţa Italia, Macedonia şi Turcia. De altfel, naţionala pregătită de constănţeanul Lucian Râşniţă va juca astăzi, în avanpremiera turneului bănăţean, o partidă amicală cu reprezentativa Macedoniei, teoretic cea mai puternică adversară a echipei noastre prezentă în acest an la Trofeul "Carpaţi". Turneul propriu-zis începe mîine, cînd de la ora 17.00 România va juca împotriva Italiei (gazda ultimului turneu de pregătire la care naţionala noastră va participa în acest an, în luna decembrie, şi totodată cel din urmă înaintea începutului campaniei de calificare la Campionatul European din 2008). În selecţionata lui Râşniţă şi-au făcut loc mai mulţi jucători de perspectivă din campionatul intern. "Am făcut o naţională pentru România de mâine. Nu vom putea face o verificare totală la acest turneu, pentru că ne lipsesc jucători, unii sînt accidentaţi, alţii joacă în străinătate. M-aş bucura ca cei prezenţi să joace cu plăcere şi atunci sînt sigur că victoriile vor veni de la sine. Naţionalele prezente la acest turneu sînt de valori apropiate. Dacă ne luăm după palmares, Macedonia e cea mai bine cotată, dar în 2006 sînt surprize şi surprize şi nu cred că e bine să dăm pronosticuri", a declarat tehnicianul constănţean.
O schimbare de ultim moment a survenit în lotul României, Ionuţ Stănescu înlocuindu-l pe colegul său Mihai Popescu, accidentat la antrenamentele efectuate la Timişoara. Tehnicianul Lucian Râşniţă a încercat iniţial aducerea unui alt portar, însă s-a lovit de refuzul mai multor echipe din Liga Naţională de a trimite un om la lot. De altfel, în mod nejustificat, antrenorul lui HCM şi al echipei naţionale a fost supus unui tir de critici din partea directorului tehnic al lui Dinamo, Lascăr Pană, cum că selecţia ar fi preferenţială. "Convocările le-am făcut înaintea tragerii la sorţi din Cupa Cupelor”, a răspuns sec Râşniţă, indiferent la stăruinţele dinamoviştilor de a produce un război psihologic înaintea dublei întîlniri din optimile de finală ale competiţiei secunde europene (manşa tur dintre HCM şi Dinamo va avea loc pe 6 decembrie, la Constanţa). În rest, atmosfera tricoloră este cît se poate de bună. "Cel mai dificil adversar al nostru sîntem chiar noi. Apoi, Macedonia, însă vom trăi şi vom vedea cine va cîştiga. Orice sportiv vrea să ajungă la o competiţie finală şi sper să nu ratăm calificarea. Sîntem mulţi tineri, ne încurajăm unul pe altul şi sperăm să facem faţă cu brio", a afirmat centrul stelist Viorel Mazilu. După Trofeul "Carpaţi” şi terminarea campionatului, reprezentativa României îşi va muta cartirul general la Constanţa (18 decembrie), unde va pregăti partidele de calificare din luna ianuarie, cu Bulgaria, Letonia şi Georgia.