Aflată într-un stagiu de pregătire în staţiunea turcă Kemer, FC Farul ar fi trebuit să susţină ieri al patrulea joc amical, după cele câştigate cu CSM Rm. Vâlcea (4-0), Prahova Tomşani (1-0) şi UTA (2-0). Constănţenii aveau programată o partidă de verificare cu Concordia Chiajna, formaţie de Liga I pregătită de Laurenţiu Reghecampf, antrenorul care a negociat preluarea băncii tehnice a grupării de pe litoral în această iarnă. Delegaţia Farului a plecat în cursul dimineţii spre Belek, locul de disputare a jocului, însă pe drum au fost informaţi de oficialii Concordiei că plouă torenţial, astfel că s-a luat decizia anulării întâlnirii. În schimb, elevii lui Viorel Tănase au efectuat o şedinţă de pregătire la revenirea la Kemer. Totuşi, oficialii constănţeni au reuşit să perfecteze alte două meciuri amicale, urmând să dea piept azi, de la ora 11.00, cu CSM Rm. Vâlcea, iar mâine, de la ora 11.30, cu o gruparea din Republica Moldova, FC Tiraspol, ambele partide urmând să aibă loc pe un teren din complexul Limak Limra din Kemer.