Valorile termice se vor situa în limitele normale ale perioadei pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar precipitaţiile îşi vor face simţită prezenţa atât în primele zile ale intervalului de prognoză, cât şi după data de 20 octombrie, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în perioada 9-22 octombrie.
ÎN DOBROGEA: Până spre sfârşitul primei săptămâni, vremea se va încălzi uşor. La începutul intervalului, media maximelor va fi de 17 - 18 grade, iar a minimelor de 8 - 9 grade, iar în data de 13 octombrie media valorilor diurne va fi de 20 - 21 de grade, iar a celor nocturne se va situa în jurul a 11 grade. Apoi, în zilele de 14 şi 15 octombrie, temperatura aerului va marca o scădere, până la medii ale valorilor maxime de 16 - 17 grade şi ale minimelor în jurul a 9 grade, însă până la sfârşitul intervalului nu vor mai fi variaţii semnificative. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în jurul datei de 14 octombrie.
În Crişana, temperaturile diurne vor fi în creştere până pe 12 octombrie, de la valori, în medie, în jurul a 14 grade, la medii de 20 - 21 de grade. La sfârşitul primei săptămâni, vremea se va răci şi, astfel, media maximelor va fi de 17 - 18 grade. În a doua săptămână a intervalului, variaţiile temperaturilor diurne nu vor fi semnificative, iar media acestora se va situa în jurul valorii de 18 grade. Până în data de 13 octombrie, temperaturile nocturne vor fi în creştere de la valori, în medie, de 4 - 5 grade, la medii în jurul a 9 grade. La sfârşitul primei săptămâni, temperaturile minime vor fi în scădere uşoară, iar media regională se va situa în jurul a 7 grade. În a doua săptămână, variaţiile temperaturilor nocturne vor fi nesemnificative şi, astfel, media acestora se va menţine în jurul valorii de 7 grade. În zilele de 10, 11 şi 12 octombrie, trecător, va ploua slab. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 20 octombrie.
În Transilvania, la începutul intervalului, media valorilor diurne va fi de 12 - 13 grade. Până pe 12 octombrie, temperatura aerului va fi în creştere până la valori maxime, în medie, de 17 - 18 grade. La sfârşitul primei săptămâni, temperaturile diurne vor fi în scădere, iar media acestora va fi de 14 - 15 grade. În a doua jumătate a intervalului vor exista uşoare variaţii ale maximelor termice, media acestora se va situa în jurul a 16 grade. Temperaturile minime vor fi în creştere de la valori, în medie, de 2 - 3 grade la începutul intervalului, la o medie în jurul a 7 grade în data de 13 octombrie. La sfârşitul primei săptămâni, minimele termice vor fi în scădere uşoară, până la o medie în jurul a 5 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile nocturne nu vor avea variaţii importante, iar media regională va fi de 4 - 5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 13 - 15 octombrie şi după data de 20 octombrie.
În Maramureş, la începutul intervalului, media regională a maximelor se va situa în jurul a 13 grade, iar a minimelor va fi de 3 - 4 grade. Apoi, până pe 12 octombrie, vremea se va încălzi treptat şi, astfel, media valorilor diurne se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar a celor nocturne va fi de 8 - 9 grade. La sfârşitul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere uşoară până la medii ale maximelor de 15 - 16 grade şi ale minimelor de 6 - 7 grade. În a doua jumătate a intervalului, variaţiile termice nu vor fi semnificative şi, astfel, media valorilor diurne se va situa în jurul a 16 grade, iar a celor nocturne va fi de 5 - 6 grade. În prima săptămână temporar va ploua, mai ales în intervalul 11 - 14 octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 20 octombrie.
În Moldova, la începutul intervalului, media maximelor va fi de 14 - 15 grade, iar a minimelor de 4 - 5 grade. Apoi, vremea se va încălzi uşor până pe 12 octombrie şi, astfel, media valorilor diurne va fi de 18 - 19 grade, iar a celor nocturne se va situa în jurul a 9 grade. Apoi, la sfârşitul primei săptămâni, temperatura aerului va marca o scădere până la medii ale valorilor maxime de 15 - 16 grade şi ale minimelor în jurul a 7 grade. În a doua jumătate a intervalului vor fi uşoare variaţii termice, iar media regională a valorilor diurne va fi de 15 - 17 grade şi a celor nocturne de 6 - 7 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în zilele de 13 şi 14 octombrie.
În Muntenia, până pe 13 octombrie, temperaturile diurne vor fi în creştere, de la o medie a în jurul a 18 grade, la o medie regională de 22 de grade. Apoi, până la sfârşitul primei săptămâni, vremea se va răci, astfel că media valorilor diurne va fi în jurul a 18 grade. În a doua săptămână, vor fi uşoare variaţii ale temperaturilor maxime, iar media acestora va fi de 17 - 19 de grade. Temperaturile minime vor fi în creştere de la valori, în medie, de 5 - 6 grade la începutul intervalului, la o medie în jurul a 8 grade în data de 13 octombrie. După această dată, variaţiile minimelor termice vor fi nesemnificative, iar media regională a acestora se va situa în jurul a 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datei de 13 octombrie.
În Oltenia, temperaturile diurne vor fi în creştere până în data de 13 octombrie, de la valori, în medie, în jurul a 18 grade, la medii de 21 - 22 de grade. La sfârşitul primei săptămâni vremea se va răci uşor şi astfel, media maximelor va fi de 19-20 de grade. În a doua săptămână a intervalului variaţiile temperaturilor diurne nu vor fi semnificative, iar media acestora se va situa în jurul valorii de 18 grade. Până în data de 13 octombrie, temperaturile nocturne vor fi în creştere de la valori, în medie, de 5 - 6 grade, la medii în jurul a 9 grade. La sfârşitul primei săptămâni temperaturile minime vor fi în scădere uşoară, iar media regională se va situa în jurul a 7 grade. În a doua săptămână variaţiile temperaturilor nocturne vor fi nesemnificative şi astfel, media acestora se va menţine în jurul valorii de 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi redusă pe aproape tot parcursul intervalului.
La munte, la începutul intervalului, media valorilor diurne va fi de 4 - 6 grade. Până în data de 12 octombrie, temperatura aerului va fi în creştere şi, astfel, media valorilor maxime va fi de 9 - 10 grade. Până în data de 14 octombrie, temperaturile diurne vor fi în scădere, iar media acestora va fi în jurul a 7 grade. În a doua jumătate a intervalului vor exista variaţii ale maximelor termice, media acestora însă va fi de 8 - 10 grade. Temperaturile minime vor fi în creştere de la valori, în medie, de -2...-1 grade la începutul intervalului, la o medie în jurul a 3 grade în data de 13 octombrie. La sfârşitul primei săptămâni, minimele termice vor fi în scădere uşoară, până la o medie în jurul a 1 grad. În a doua săptămână, temperaturile nocturne nu vor avea variaţii importante, iar media acestora va fi de 1 - 2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în prima săptămână, mai ales în zilele de 13 şi 14 octombrie.